„V-am scris ca sã vã adeveresc cã adevãratul har al lui Dumnezeu este harul acesta, de care v-ati alipit"

Titlul: În original, epistola începe cu cuvintele: „Petros apostolos Iesou Christou" - „Petru, apostol al lui Isus Cristos". De aici se trage si numele ei: „Petrou A" - „Petru A".

Autorul: Epistola este incontestabil un produs al lui Petru, apostolul Domnului, fratele lui Andrei si fiul lui Iona (Mat. 16:17). Locul sãu de nastere a fost Betsaida, sat de pescari pe malul mãrii Galileii (Ioan l:41-42). Petru a fost unul dintre cei trei ucenici care au format anturajul intim al Domnului Isus (Marcu 5:37; 9:2; 14:33). În cîteva ocazii, Petru s-a bucurat de o atentie specialã din partea Mîntuitorului (Luca 5:10; Matei 16:17; Luca 22:31-32; Ioan 13:6-10). Dupã înviere si Rusalii, Petru a devenit purtãtor de cuvînt pentru grupul apostolic. El a cãlãtorit intens, vizitînd Bisericile si exercitînd asupra lor autoritatea apostolicã. Toate scrierile si cuvîntãrile sale sînt pline de autoritate si de întelepciune. Mai stim despre Petru cã a fost cãsãtorit si cã a fost însotit în cãlãtoriile sale de sotia sa (1 Cor. 9:5). Unde nu a ajuns sã meargã personal, apostolul a trimis scrisori pastorale. Se pare cã aceastã primã epistolã a fost trimisã prin Silvanus (1 Petru 5:12). Acest colaborator apostolic a mai fãcut astfel de servicii si pentru Pavel (2 Cor. 1:19; 1 Tes. 1:1; 2 Tes. 1:1).

Data: Epistola a fost probabil scrisã în anul 64 d.Cr., cu putin timp înainte de izbucnirea prigoanelor lui Nero împotriva crestinilor.

Contextul scrierii: Viata lui Petru a suferit o schimbare dramaticã dupã învierea Domnului Isus, iar persoana sa a ajuns sã ocupe un loc proeminent în Biserica primarã. Misiunea lui Petru a fost îndreptatã în mod special înspre poporul evreu. Iatã cum clarificã apostolul Pavel aceastã situatie:

„...mie îmi fusese încredintatã Evanghelia pentru cei netãiati împrejur, dupã cum lui Petru îi fusese încredintatã Evanghelia pentru cei tãiati împrejur, - cãci Cel ce fãcuse din Petru apostolul celor tãiati împrejur, fãcuse si din mine apostolul neamurilor - si cînd au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa si Ioan, care sînt priviti ca stîlpi, mi-au dat mie si lui Barnaba, mîna dreaptã de însotire, ca sã mergem sã propovãduim: noi la neamuri, iar ei la cei tãiati împrejur" (Gal. 2:7-10).

Dupã ce citim cuvintele lui Pavel, întelegem foarte clar de ce epistolele lui Iacov, Petru si Ioan sînt grupate separat într-o sectiune dedicatã scrierilor îndreptate prioritar cãtre crestinii iudei. De fapt, Petru ne spune el însusi în debutul epistolei sale cã le scrie: „alesilor care trãiesc ca strãini, împrãstiati prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia si Bitinia" (1 Petru 1:1).

Nu este foarte clar dacã Petru s-a aflat la data scrierii în Babilonul de pe rîul Eufrat (1 Petru 5:12) sau dacã aceastã numire este o metaforã sub care este ascunsã identitatea Romei, în orice caz, acest Petru devenise între timp unul dintre conducãtorii grupului apostolic. El a fost purtãtorul lor de cuvînt în ziua de Rusalii (Fapte 2) si asupra activitãtii lui este concentratã atentia primelor 12 capitole din cartea Faptelor Apostolilor. Dupã ce Pavel a preluat misiunea cu Evanghelia între neamuri, Petru a rãmas sã misioneze printre evrei, dar aceasta nu înseamnã cã el nu s-a ocupat si de cei proveniti din alte popoare. De fapt, majoritatea noilor Biserici crestine formate erau deja grupãri mixte, în care deosebirile dintre iudei si neamuri trecuserã pe planul al doilea.

Continutul cãrtii: Petru îsi trimite scrisoarea cãtre crestinii care trãiau ca „strãini" într-o lume din ce în ce mai ostilã Bisericii. În mijlocul nemurilor înfuriate si al evreilor fanatici, crestinii începuserã sã sufere din cauza atasamentului lor fatã de Cristos. Petru le scrie pentru a-i întãri în credintã. Apostolul îi încurajeazã sã se poarte într-un chip demn de persoana si lucrarea Mîntuitorului. Fiind nãscuti prin credintã la o nãdejde nouã, ei sînt sfãtuiti sã urmeze pilda lui Cristos. Petru le spune cã asemãnarea lor cu Cristos trebuie sã se materializeze în douã domenii: credinta lor trebuie sã-i conducã la o viatã de supunere si la o viatã de acceptare a suferintei. Ca cetãteni, ei trebuie sã fie supusi autoritãtilor, ca robi, ei trebuie sã le fie supusi stãpînilor lor, ca soti si sotii si ca membrii în adunare, ei trebuie sã fie supusi unii altora. În 1 Petru, credinta îi face pe cei credinciosi sã „se supunã" (1 Petru 2:13-19; 3:l-7), sã „sufere" (1 Petru 2:19-21; 3:14, 17; 4:1, 12:16) si sã „astepte venirea Domnului" (1 Petru 1:3, 13, 21; 3:15; 4:13; 5:14).

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Duhul Sfînt a rînduit epistolele în grupuri semnificative. Am vãzut cum dupã Credinta din evrei au urmat Faptele din Iacov ; acum vom vedea cum Petru ca autor de scrieri inspirate se distinge ca un apostol al nãdejdii, tot asa cum Pavel a fost un apostol al credintei, iar Ioan a fost un apostol al iubirii. Cuvîntul „nãdejde" apare în 1 Petru 1:3, 13, 21; 3:15.

SCHITA CÃRTII

Introducere, 1:1-2

I. NÃDEJDEA CEA VIE
a. nãdejdea vie pusã în practicã, 1:3-12
b. cuvîntul viu pus în practicã, 1:12-2:3
c. piatra cea vie si pozitia noastrã, 2:4-10

II. VIATA DE MÃRTURIE
a. ca cetãteni, 2:12-17
b. ca robi, 2:18-25
c. ca soti si sotii, 3:1-7
d. ca strãini între oameni, 3:8-4:6
e. în relatiile dintre membrii Bisericii, 4:7-11

III. „ÎNCERCAREA DE FOC"
a. „Bucurie" si „încredere" în încercare, 4:12-19
b. Presbiteri credinciosi în slujbã, 5:1-4
c. Toti sã trãiascã în smerenie si asteptare, 5:5-11

Încheiere, 5:12-14