Mica


Capitolul 1

1. Cuvântului Domnului, spus lui Mica, din Moreșet, pe vremea lui Iotam, Ahaz, Ezechia, împărații lui Iuda, prorocie asupra Samariei și Ierusalimului.
2. Ascultați, voi popoare toate! Ia aminte, pământule, și ce este pe el! Domnul Dumnezeu să fie martor împotriva voastră, Domnul care este în Templul Lui cel sfânt!
3. Căci iată că Domnul iese din locuința Lui, Se pogoară, și umblă pe înălțimile pământului!
4. Sub El se topesc munții, văile crapă, ca ceara înaintea focului, ca apa care curge prin râpe.
5. Și toate acestea din pricina nelegiuirii lui Iacov, din pricina păcatelor casei lui Israel! Dar care este nelegiuirea lui Iacov? Nu este oare Samaria? Și care este păcatul lui Iuda? Nu este Ierusalimul?...
6. De aceea, voi preface Samaria într-un morman de pietre pe câmp, într-un loc de sădit vie; îi voi prăvăli pietrele în vale, și-i voi dezgoli temeliile.
7. Toate chipurile ei cioplite vor fi sfărâmate, toate plățile ei de curvă vor fi arse în foc, și-i voi pustii toți idolii: căci din plăți de curvă i-a adunat, și în plăți de curvă se vor preface...
8. De aceea plâng, mă bocesc, umblu desculț și gol, strig ca șacalul, și gem ca struțul.
9. Căci rana ei este fără leac; se întinde până la Iuda, pătrunde până la poarta poporului meu, până la Ierusalim.
10. Nu spuneți lucrul acesta în Gat, și nu plângeți în Aco; tăvăliți-vă în țărână la Bet-Leafra.
11. Treci, locuitoare din Șafir, cu rușinea descoperită; locuitoarea din Țaanan nu îndrăznește să iasă, jalea Bet-Haețelului, vă ia gustul să vă opriți în el.
12. Căci locuitoarea din Marot tremură pentru pierderea fericirii ei, fiindcă s-a pogorât nenorocirea din partea Domnului până la poarta Ierusalimului.
13. Înhamă-ți caii cei iuți la car, locuitoare din Lachis; tu ai fost cea dintâi pricină de păcat pentru fiica Sionului, căci în tine s-au găsit nelegiuirile lui Israel.
14. De aceea te vei despărți de Moreșet-Gat, casele din Aczib vor fi o amăgire pentru împărații lui Israel.
15. Îți voi aduce un nou stăpân, locuitoare din Mareșa; slava lui Israel va merge la Adulam.
16. Rade-ți, taie-ți părul, din pricina copiilor tăi iubiți; lărgește-ți pleșuvia ca vulturul, căci ei se duc în robie departe de tine!


Capitolul 2

1. Vai de cei ce cugetă nelegiuirea și făuresc rele în așternutul lor; când se crapă de ziuă o înfăptuiesc, dacă le stă în putere.
2. Dacă poftesc ogoare, pun mâna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om și casa lui, pe om și moștenirea lui.
3. De aceea, așa vorbește Domnul: "Iată, Eu am de gând să aduc o nenorocire împotriva acestui leat de oameni, de care nu vă veți feri grumazii, și nu veți mai umbla cu capul atât de sus, căci vremurile vor fi rele.
4. În ziua aceea, veți ajunge de pomină, veți boci, și veți zice: "S-a isprăvit! Suntem pustiiți cu desăvârșire! Partea de moștenire a poporului meu trece în mâna altuia! Vai! cum mi-o ia! Ogoarele noastre le împarte vrăjmașului...!"
5. De aceea nu vei avea pe nimeni care să întindă frânghia de măsurat pentru sorțul tău, în adunarea Domnului."
6. "Nu prorociți!" zic ei. "Să nu se prorocească asemenea lucruri. Căci altminteri ocările nu mai încetează!" -
7. "Este Domnul atât de grabănic la mânie, casa lui Iacov? Acesta este felul Lui de a lucra?" "Da, cuvintele Mele sunt prielnice celui ce umblă cu neprihănire!
8. De multă vreme poporul Meu este socotit de Mine ca vrăjmaș; voi răpiți mantaua de pe hainele celor ce trec liniștiți și n-au gust de război.
9. Voi izgoniți din casele lor iubite pe femeile poporului Meu, luați pentru totdeauna podoaba Mea de la copiii lor.
10. Sculați-vă, și plecați, căci aici nu este odihnă pentru voi; căci din pricina spurcăciunii, vor fi dureri, dureri puternice.
11. Da, dacă ar veni un om cu vânt și minciuni, și ar zice: "Îți voi proroci despre vin, și despre băuturi tari!" acela ar fi un proroc pentru poporul acesta!
12. "Te voi strânge în întregime, Iacove! Voi strânge rămășița lui Israel, îi voi aduna ca pe niște oi dintr-un staul, ca pe o turmă în pășunea ei, așa că va fi o mare zarvă de oameni.
13. Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor; vor face spărtura, vor trece pe poartă și vor ieși pe ea; împăratul lor va merge înaintea lor, și Domnul va fi în fruntea lor."


Capitolul 3

1. Am zis: "Ascultați, căpetenii ale lui Iacov, și mai mari ai casei lui Israel! Nu este datoria voastră să cunoașteți dreptatea?
2. Și totuși voi urâți binele și iubiți răul, le jupuiți pielea și carnea de pe oase!
3. După ce au mâncat carnea poporului Meu, după ce-i jupoaie pielea, și-i sfărâmă oasele; îl fac bucăți; ca ceea ce se fierbe într-o oală, ca și carnea dintr-un cazan,
4. apoi strigă către Domnul. Dar El nu le răspunde, ci Își ascunde Fața de ei în vremea aceea, pentru că au făcut fapte rele.
5. "Așa vorbește Domnul despre prorocii care rătăcesc pe poporul meu, care, dacă au de mușcat ceva cu dinții, vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură, vestesc războiul sfânt:
6. "Din pricina aceasta, va veni noaptea peste voi... fără nici o vedenie! Și întunericul... fără nici o prorocie! Soarele va asfinți peste acești proroci, și ziua se va întuneca peste ei!
7. Văzătorii vor fi dați de rușine, ghicitorii vor roși, toți își vor acoperi barba; căci Dumnezeu nu va răspunde.
8. Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, sunt plin de cunoștința dreptății și de vlagă, ca să fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea lui, și lui Israel păcatul lui."
9. "Ascultați dar lucrul acesta, căpetenii ale casei lui Iacov, și mai mari ai casei lui Israel, voi, cărora vă este scârbă de dreptate, și care suciți tot ce este drept;
10. Voi care zidiți Sionul cu sânge, și Ierusalimul cu nelegiuire!
11. Căpeteniile cetății judecă pentru daruri, preoții lui învață pe popor pentru plată, și prorocii lui prorocesc pe bani; și mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul și zic: "Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nici o nenorocire!"
12. De aceea, din pricina voastră, Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, și muntele Templului o înălțime acoperită de păduri.


Capitolul 4

1. În vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălța deasupra dealurilor, și popoarele vor veni grămadă la el.
2. Neamurile se vor duce cu grămada la el, și vor zice: "Veniți, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui, și să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieși Legea, și din Ierusalim Cuvântul Domnului.
3. El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, și din sulițele lor cosoare; nici un neam nu va mai trage sabia împotriva altuia, și nu vor mai învăța să facă război;
4. ci fiecare va locui sub vița lui și sub smochinul lui, și nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Domnului oștirilor a vorbit.
5. Pe când toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său, noi vom umbla în Numele Domnului, Dumnezeului nostru, totdeauna și în veci de veci!"
6. "În ziua aceea, zice Domnul, voi aduna pe cei șchiopi, voi strânge grămadă pe cei izgoniți, și pe aceia pe care-i chinuisem.
7. Din cei șchiopi voi face o rămășiță, din cei ce erau risipiți, un neam puternic; și Domnul va împărăți peste ei, pe muntele Sionului, de acum și până-n veac!
8. Iar la tine, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, la tine va veni, și la tine va ajunge vechea stăpânire, împărăția fiicei Ierusalimului!"
9. "Pentru ce strigi tu însă acum așa de tare? N-ai împărat? Nu mai ai sfetnic, de te apucă durerea ca pe o femeie la naștere?
10. Suferă, fiica Sionului, și gemi ca o femeie la naștere! Căci acum vei ieși din cetate și vei locui în câmp, și te vei duce până la Babilon! Acolo vei fi izbăvită, acolo te va răscumpăra Domnul din mâna vrăjmașilor tăi.
11. Căci acum multe neamuri s-au strâns împotriva ta, și zic: "Să fie pângărită, ca să ne vadă ochii împlinindu-ni-se dorința față de Sion!"
12. Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înțeleg planurile, nu știu că i-a strâns ca pe niște snopi în arie.
13. Scoală-te, fiica Sionului, și treieră! Căci îți fac un corn de fier și o copită de aramă, ca să sfărâmi multe popoare, și să închini Domnului prada lor, să închini Domnului întregului pământ averile lor!


Capitolul 5

1. Acum, strânge-ți rândurile în cetate, ceata Sionului, căci suntem împresurați! Judecătorul lui Israel este lovit cu nuiaua pe obraz!
2. Și tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între cetățile de căpetenie ale lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel, și a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei.
3. De aceea îi va lăsa, până la vremea când va naște cea care are să nască, și rămășița fraților Săi se va întoarce la copiii lui Israel.
4. El se va înfățișa, și va cârmui cu puterea Domnului, și cu măreția Numelui Domnului, Dumnezeului Său: vor locui liniștiți, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului.
5. El va fi pacea noastră! Când va veni Asirianul în țara noastră, și va pătrunde în palatele noastre, vom ridica împotriva lui șapte păstori și opt căpetenii ale poporului.
6. Ei vor pustii țara Asiriei cu sabia, și țara lui Nimrod cu sabia scoasă din teacă. Ne va izbăvi astfel de Asirian, când va veni în țara noastră, și va pătrunde în ținutul nostru.
7. Rămășița lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă care nu se bizuie pe nimeni, și nu atârnă de copiii oamenilor.
8. Rămășița lui Iacov va fi între neamuri, în mijlocul multor popoare, ca un leu între fiarele pădurii, ca un pui de leu între turmele de oi: care, când trece, calcă în picioare și sfâșie, și nimeni nu poate scăpa pe altul.
9. Ți se va ridica mâna peste potrivnicii tăi, și toți vrăjmașii tăi vor fi nimiciți!
10. "În ziua aceea, zice Domnul, îți voi nimici cu desăvârșire caii din mijlocul tău, și-ți voi sfărâma carele;
11. voi nimici cu desăvârșire cetățile din țara ta, și-ți voi surpa toate cetățuile.
12. Voi nimici cu desăvârșire descântecele din mijlocul tău, și nu vei mai avea vrăjitori;
13. voi nimici cu desăvârșire idolii tăi și stâlpii tăi idolești din mijlocul tău, și nu te vei mai închina la lucrarea mâinilor tale;
14. voi nimici cu desăvârșire din mijlocul tău Astarteele tale, și-ți voi dărâma idolii.
15. Îmi voi răzbuna cu mânie, cu urgie, pe neamurile, care n-au vrut s-asculte."


Capitolul 6

1. Ascultați dar ce zice Domnul; "Scoală-te, judecă-te înaintea munților, și dealurile să-ți audă glasul!...
2. Ascultați, munți, pricina Domnului, și luați aminte, temelii tari ale pământului! Căci Domnul are o judecată cu poporul Său, și vrea să Se judece cu Israel. -
3. "Poporul Meu, ce ți-am făcut și cu ce te-am ostenit? Răspunde-Mi!
4. Căci te-am scos din țara Egiptului, te-am izbăvit din casa robiei, și am trimis înaintea ta pe Moise, Aaron și Maria!
5. Poporul Meu, adu-ți aminte ce plănuia Balac împăratul Moabului, și ce i-a răspuns Balaam, fiul lui Beor, și ce s-a întâmplat din Sitim până la Ghilgal, ca să cunoști binefacerile Domnului!"
6. "Cu ce voi întâmpina pe Domnul, și cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Preaînalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viței de un an?
7. Dar primește Domnul oare mii de berbeci, sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu?" -
8. "Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubești mila, și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?"
9. Glasul Domnului strigă cetății, și omul înțelept se teme de Numele Tău. Ascultați pedeapsa și pe Cel ce o trimite!
10. Mai sunt în casa celui rău comori nelegiuite, și blestemata efă mică?
11. Pot socoti Eu curat pe cel ce are o cumpănă nedreaptă și greutăți strâmbe în sac?
12. Pentru că bogații lui sunt plini de silnicie, locuitorii lui spun minciuni, și limba lor este numai înșelătorie în gura lor,
13. de aceea, și Eu te voi lovi cu suferința, te voi pustii pentru păcatele tale.
14. Vei mânca și tot nu te vei sătura, ci foamea va rămâne în tine; ce vei lua dinaintea vrăjmașului nu vei scăpa, căci ce vei scăpa, voi da pradă sabiei.
15. Vei semăna, dar nu vei secera, vei stoarce măsline dar nu te vei unge cu untdelemnul lor, vei face must, dar nu vei bea vin!
16. Căci ei păzesc toate orânduirile lui Omri, și lucrează întocmai cum a lucrat casa lui Ahab, și umblă după sfaturile lor, de aceea te voi face de pomină, îți voi face locuitorii de batjocură, și veți purta ocara poporului Meu.


Capitolul 7

1. Vai de mine! Căci parcă sunt la strângerea poamelor, și la strângerea bobițelor după culesul strugurilor: nu mai este nici un strugure de mâncare, nici cea dintâi smochină, dorită de sufletul meu!
2. S-a dus omul de bine din țară, și nu mai este nici un om cinstit printre oameni; toți stau la pândă ca să verse sânge, fiecare întinde o cursă fratelui său.
3. Mâinile lor sunt îndreptate să facă rău: cârmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare își arată pe față ce dorește cu lăcomie, și astfel merg mână-n mână.
4. Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decât un tufiș de spini. Ziua vestită de toți prorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie! Atunci va fi uluiala lor.
5. Nu crede pe un prieten, nu te încrede în ruda cea mai de aproape; păzește-ți ușa gurii de cea care îți stă în brațe!
6. Căci fiul batjocorește pe tatăl, fata se scoală împotriva mamei ei, nora împotriva soacrei sale; vrăjmașii omului sunt cei din casa lui! -
7. Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta.
8. Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși, chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea!
9. Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui, - până ce El îmi va apăra pricina și-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină, și voi privi dreptatea Lui.
10. Când va vedea vrăjmașa mea lucrul acesta, va fi acoperită de rușine, ea, care-mi zicea: "Unde este Domnul, Dumnezeul tău?" Ochii mei își vor vedea dorința împlinită față de ea. Atunci ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe uliță.
11. În ziua, când îți vor zidi iarăși zidurile, în ziua aceea ți se vor lărgi hotarele.
12. În ziua aceea, vor veni la tine, din Asiria până în Egipt, din Egipt până la râul, de la o mare la alta, și de la un munte la altul.
13. Dar mai întâi țara va fi pustiită din pricina locuitorilor ei, în urma faptelor lor rele.
14. Paște-Ți poporul cu toiagul Tău, paște turma moștenirii Tale, care locuiește singură în pădurea din mijlocul Carmelului; ca să pască pe Basan și în Galaad, ca în zilele de altă dată." -
15. "Îți voi arăta lucruri minunate, - zice Domnul, ca în ziua când ai ieșit din țara Egiptului." -
16. Neamurile vor vedea lucrul acesta, și se vor rușina, cu toată puterea lor; vor pune mâna la gură, și își vor astupa urechile.
17. Voi linge pulberea, ca șarpele; vor ieși tremurând ca târâtoarele pământului, afară din cetățuile lor, vor veni pline de frică înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, și se vor teme de Tine.
18. Care Dumnezeu este ca Tine, care ierți nelegiuirea, și treci cu vederea păcatele rămășiței moștenirii Tale? El nu-Și ține mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea!
19. El va avea iarăși milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, și vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.
20. Vei da cu credincioșie lui Iacov, și vei ține cu îndurare față de Avraam, ce ai jurat părinților noștri în zilele de odinioară."