Limba comunã vorbitã de cei ce trãiau în Israel pe vremea Domnului Isus a fost Aramaicã - o variantã a ebraicii modificatã de captivitatea babilonianã. Ca si ebraica, aramaicã face parte din familia limbilor semitice. Am putea spune cã aramaicã a fost prima „limbã crestinã". Ea avea însã sã fie înlocuitã foarte repede cu „koine", dialectul de stradã al limbii grecesti, vorbitã mai cu seamã în partea orientalã a Imperiului Roman.

Pe mãsurã ce crestinismul s-a rãspîndit din ce în ce mai mult printre neamuri, aramaicã nu s-a mai pãstrat decît pe ici, pe colo, ca o mireasmã melancolicã. Cãrtile Noului Testament, în masiva lor majoritate, au fost scrise în limba greacã. Totusi, în manuscrisele grecesti au supravietuit cîteva expresii aramaice de care ne vom ocupa în continuare.

Aba (slavonizat la noi în „Ava")

Acest cuvînt vine din universul foarte intim al familiei si înseamnã: tatã sau tãticule. Dumnezeu s-a prezentat uneori în Vechiul Testament ca un „Tatã" al evreilor (Osea 11;1; Mal. 1:6). Într-un sens mai larg, toti oamenii sînt copiii lui Dumnezeu prin creatie, dar Noul Testament ne spune cã numai cei care s-au întors la Dumnezeu prin lucrarea Domnului Isus Cristos pot spune rugãciunea „Tatãl nostru".

„Aba" apare de trei ori în textul Noului Testament:

Marcu 14:36 - Domnul Isus îsi descoperã intimitatea cu Tatãl, folosind termenul învãtat pe genunchii lui Iosif si Maria.

Romani 8:15 - Într-unul dintre cele mai frumoase capitole ale Bibliei, Pavel vorbeste despre acceptarea credinciosilor în familia divinã si despre dreptul apropierii intime de „Aba", Tãticul ceresc.

Galateni 4:6 - Acelasi Pavel vorbeste despre Duhul înfierii, care ne-a asezat în familia lui Dumnezeu. Desi noi trebuie sã-L ascultãm ca si niste robi, Dumnezeu ne-a dat dreptul sã ne apropiem de El cu îndrãzneala unor copii prea iubiti.

Osana

Osana este o exclamatie aramaicã dupã ajutorul lui Dumnezeu. Cu timpul, ea a devenit si o expresie de laudã, dar fãrã îndoialã, multi o mai foloseau în sensul ei primar în care apare în Psalmul 118:25: „Doamne, ajutã, Doamne dã izbîndã", întîmpinarea Domnului Isus la intrarea în Ierusalim si strigãtele de „Osana", i-au fãcut pe mai marii religiosi sã-L învinuiascã de tolerarea blasfemiei. „Osana" nu se rostea pentru muritori, ci era pãstrat doar pentru divinitate (Ioan 12:13; Luca 19:38).

Maranata!

Acest cuvînt aramaic apare o singurã datã în textul grecesc al Scripturii: „Dacã nu iubeste cineva pe Domnul nostru Isus Cristos, sã fie anatema! Maranata!" (1 Cor. 16:22). Despãrtit în cuvintele componente: „Maran Ata", expresia înseamnã: „Domnul nostru a venit!" sau „Domnul nostru vine"! Exclamatia se poate aplica fie la întruparea Fiului lui Dumnezeu în ieslea Betleemului, fie la cea de a doua Sa venire.

Aba, Osana, Maranata! - reprezintã etapele maturizãrii noastre spirituale.