Numele de altar vine dintr-un derivat al cuvîntului latin: „altus" (înalt). Prin altar se întelege orice loc sau constructie situatã deasupra nivelului înconjurãtor si destinatã sã gãzduiascã aducerea de jertfe sau de tãmîie, închinate unei anumite zeitãti.

Forma si dimensiunile altarelor au variat mult de la popor la popor si de la religie la religie, în închinãciunea evreilor, altarele au fost simple si fãrã trepte:

„Sã-mi ridici un altar de pãmînt, pe care sã-ti aduci arderile-de-tot si jertfele de multumire, oile si boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, si te voi binecuvînta."

„Dacã-Mi vei ridica un altar de piatrã, sã nu-l zidesti din pietre cioplite; cãci cum îti vei pune dalta în piatrã, o vei pîngãri. Sã nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca sã nu ti se descopere goliciunea înaintea lui" (Exod 20:24-26).

Dupã alungarea din Eden, prima referintã despre cãutarea omului de a relua contactul cu Dumnezeu este mentionatã în Gen. 4:26:.Atunci au început oamenii sã cheme Numele Domnului".

Altarele au fost parte indispensabilã din închinãciunea cãtre Dumnezeu. Noe a zidit un altar imediat dupã ce a pãrãsit corabia în care supravietuise potopului (Gen. 8:20). Avraam a zidit altare la Sihem (Gen.l2:7), la Betel (Gen. 12:8) si pe muntele Moria (Gen. 22:9). Isaac a zidit un altar la Beer-seba (Gen. 26:25). Iacov a înãltat si el un altar la Betel (Gen. 35:7). Moise a zidit un altar la Refidim (Exod. 17:15) si altul la Horeb (Exod 24:4).

Facerea Cortului sau construirea Templului nu a însemnat renuntarea la închinarea personalã prin zidirea de altare. Iosua a înãltat un altar pe muntele Ebal (Iosua 8:30), Ghedeon la Ofra (Jud. 6:24), Samuel la Rama (1 Sam. 7:17), Saul la Micmas (1 Sam. 14:35), Ornan (1 Cron. 21:26), iar profetul Ilie a dres altarul de pe muntele Carmel (1 Regi 18:31-35).

Noul Testament aminteste de 21 de ori despre altar, în învãtãtura crestinã, închinãciunea nu se mai face în forme ceremoniale, ci „în Duh si în adevãr" (Ioan 4:19-24).