Asirienii s-au ivit pe scena lumii din valea fertilã, aflatã între Tigru si Eufrat, din portiunea de nord a Mesopotamiei, în anul 1300 î.Cr., Asiria a învins Babilonul si si-a întins dominarea si asupra Mesopotamiei de sud. Prin aceastã miscare strategicã, Asiria a devenit o putere imperialã majorã. Tãria ei a durat aproximativ 700 de ani, cu apogeul între anii 850 si 650 î.Cr.

Asirienii sînt socotiti si astãzi cel mai crud popor care a dominat vreodatã lumea civilizatã. Stãpînirea asirianã s-a rãspîndit si a fost întretinutã printr-un climat extraordinar de teroare. Cetãtile care nu li s-au supus de bunãvoie au fost trecute prin ascutisul sãbiei, arse în foc, dãrîmate, iar oamenii capturati au fost jupuiti de vii. Basoreliefurile scoase de sub ruine de arheologi, îi aratã pe asirieni scotînd ochii prizonierilor, tãindu-le mîinile, trãgîndu-i în teapã, clãdind veritabile piramide de capete si torturînd fãrã milã copiii.

Din pricina sãlbãticiei lor, asirienii si-au atras ura tuturor neamurilor. Resentimentul colectiv este ilustrat cum nu se poate mai bine de atitudinea profetului Iona. Un Dumnezeu care se preocupã de salvarea cetãtii asiriene Ninive este peste puterea de întelegere si acceptare a acestui patriot evreu. Nu este de mirare cã el a preferat sã fugã de misiunea divinã încredintatã (Iona 1:1-3) si cã s-a amãrît de moarte cînd Dumnezeu a crutat cetatea vinovatã (Iona 4:1-3).

Întreaga carte a profetului Naum este si ea dedicatã Asiriei. De data aceasta nu mai este vorba despre izbãvire, ci despre nimicire. Asirienii n-au pretuit sansa pocãintei si rãutatea lor le-a atras în final o teribilã pedepsire din partea Domnului: „Vai de cetatea vãrsãtoare de sînge, plinã de minciunã, plinã de silnicie si care nu înceteazã sã se dedea la rãpire!...” (Naum 3:1). Trecuserã de 4 ori 40 de ani de la vestirea lui Iona. Relatarea vizionarã a lui Naum este o veritabilã cronicã „cinematograficã" a distrugerii definitive a Asiriei. Cînd vorbea Naum, predictiile lui pãreau incredibile si irealizabile, dar în 612 î.Cr. babilonienii si mezii au format o coalitie si au împlinit judecata rostitã de Dumnezeu asupra Asiriei.

Puterea asirianã a urgisit si Israelul, în anul 722 î.Cr., împãratul asirian salmanazar a asediat Samaria, capitala Israelului de nord. Cînd a cãzut cetatea, mii de evrei au fost deportati în teritorii asiriene. A fost o loviturã cruntã din care Israelul de Nord nu si-a mai revenit niciodatã. Zece semintii ale lui Israel au fost smulse din vatra strãmoseascã si au dispãrut complet din istorie.

Cele douã semintii din Sud, sub numirea de regat al lui Iuda, au simtit si ele teribila muscãturã asirianã, împãratul Ahaz s-a supus împãratului asirian Tiglad Pilezer si a cerut protectie. Acest lucru s-a întîmplat în ciuda protestelor profetice ale lui Isaia care a condamnat din rãsputeri aceastã mezaliantã. Sub tutela asirianã, Ahaz a trebuit sã plãteascã bir si sã adopte o seamã de practici religioase pãgîne (2 Regi 16).

Asiria avea o religie naturalistã care personifica fortele naturii. În afara Zeului patron, sarpele inelat „Asur", asirienii se mai închinau si lui semac, zeul soarelui, lui Sin, zeita lunii si lui Hadad, zeul tunetului, împotriva acestei religii idolatre s-au ridicat glasurile unei pleiade de profeti (Isaia 10:5, 6; Ezechiel 16:28; Osea 8:9).