Babilonul a fost un extraordinar imperiu pãgîn, rãsãrit în primul plan al istoriei lumii din portiunea sudicã a vãii fertile dintre Tigru si Eufrat. Regatul Babilonului a ocupat la început o fîsie îngustã de pãmînt cu o lãtime maximã de 67 de kilometri, mãrginitã la nord de Asiria, la vest si la sud de pustiul Arabici, iar la Sud-Est de golful Persic.

Prestigiul Babilonului a urcat si a coborît de mai multe ori de-a lungul istoriei relatate în Vechiul Testament. În perioada lui timpurie, Babilonul a fost condus de un anumit Hamurabi (1792 -1750 î.Cr.). Acest om a fost un bun conducãtor militar si un geniu administrativ. El a organizat societatea dupã un cod strict de legi scrise, multe dintre ele asemãnãtoare cu prescrierile din legislatia biblicã. Cam prin acea perioadã a pãrãsit Avraam orasul Ur, aflat în sudul Babiloniei (Gen. 11:27-32).

Istoria Babilonului este o însiruire de conflicte neîntrerupte cu Asiria, puternicul vecin de la nord. Cam prin 1270 î.Cr., asirienii au devenit mai puternici decît babilonienii si au fãcut sã amuteascã pretentiile de mãrire ale regatului aflat la gurile celor douã mari fluvii. Situatia aceasta s-a pãstrat timp de sase sau sapte secole. În anul 605 î.Cr. a ajuns însã împãrat în Babilon un om remarcabil, numit Nebucadnetar. În cei patruzeci si doi de ani ai domniei lui, Babilonul si-a clãdit un imperiu colosal care se întindea de la Nord-Vestul Mãrii Mediterane pînã la portile Egiptului, pînã la Marea Rosie si pînã la Golful Persic.

Îndelungata si extraordinara dominatie mondialã exercitatã de Nebucadnetar asupra lumii de atunci este amintitã de cîteva ori în cãrtile Bibliei (2 Regi 24:10-17; Daniel 1:1-3; etc.) În anul 586 î.Cr. ostile lui Nebucadnetar au cucerit si dãrîmat Ierusalimul. Cetãtenii regatului lui Iuda au fost strãmutati în Babilon ca robi (2 Cronici 36:6-13). Aceastã tragedie a fost împlinirea avertismentelor profetilor Ieremia si Ezechiel. Dumnezeu hotãrîse sã curete poporul Sãu de zgura idolatriei în cuptorul amar al robiei (Ier. 27; Ezec. 23:17-21).

Din punct de vedere religios, Babilonul practica un politeism tolerant, în care fiecare zeu major îsi avea un templu mãret, construit într-un anume oras. Zeii lor patronau soarele, luna, aerul, ploaia, iubirea, rãzboiul si bolile. Ceremoniile lor religioase implicau procesiuni fastuoase si elaborate, cu diferite ordine preotesti, cu magicieni, ghicitori în stele, vrãjitori si divinatori, a cãror îndeletnicire era citirea viitorului si pãzirea imperiului de fortele amenintãtoare ale spiritelor rele.

Babilonul poate fi numit un imperiu al magiei. tara era condusã de un împãrat, dar acesta se afla sub totala dominatie a magicienilor si vrãjitorilor sfetnici. Nici o hotãrîre si nici un eveniment important nu se punea la cale fãrã consultarea calendarelor „astrologice". Zodii astrale si zile favorabile dominau prezicerile cititorilor în stele. Literatura Bibilonului ne pune la dispozitie o legendã despre facerea lumii. Zeul Marduk ar fi creat tot ce se vede din trupul mort al unei zeite cu numele Tiamat.

Extraordinara putere a Babilonului este scoasã în evidentã de visul lui Nebucadnetar în care acest imperiu era simbolizat de capul de aur (Daniel 2:37-45). Puterea Babilonului s-a frînt în anul 539 î.Cr. cînd cetatea a fost cuceritã de mezi. Isaia si Ieremia vestiserã de mult aceastã pedeapsã (Isaia 14:22; 21:9; 43:14; Ier. 50:9; 51:37). Cel ce mãsoarã si cîntãreste inimile oamenilor hotãrîse aceasta (Daniel 5:24-31).