Scrisoarea lui Pavel cãtre Biserica din Colose s-a nãscut în timpuri grele, cînd învãtãtura curatã a Evangheliei era sub atacul pervertitor al ereziilor filosofiei gnostice. Din închisoarea Romei, Pavel asterne pe hîrtie rînduri de scriere profundã cu implicatii care trec dincolo de timp si de spatiu prezentîndu-ni-L pe Cristos în coplesitoarea Lui importantã cosmicã. Pentru cititorul de azi, cele scrise de Pavel pot si trebuie sã constituie un ghid înspre întelegerea persoanei si lucrãrii Domnului Isus Cristos.

Pentru titlul, autorul si data vezi introducerea la Epistola cãtre Efeseni.

Contextul scrierii: Orasul Colose era situat la aproape 170 de kilometri distantã de Efes si îsi însira locuitorii de-a lungul serpuitoarei vãi a rîului Licus. Pe albia rîului la vale, dupã un drum de 18 kilometri, ajungeai aproape de vãrsarea Licusului în rîul Meander în tinuturile oraselor Laodicea si Ierapole. Aceste douã cetãti stãteau fatã în fatã pe cele douã maluri ale rîului si-si înlesneau una alteia dezvoltarea.

La vremea cînd scrie Pavel, toate cele trei cetãti erau cuprinse în provincia Romanã a Asiei. Locuitorii acestor orase erau bogati si afluenti atît în cele materiale, cît si în cele culturale. Desi greu încercati de activitãtile vulcanice din strãfunduri, care le-au pricinuit adeseori cutremure devastatoare, locuitorii n-au vrut sã pãrãseascã aceste meleaguri ale belsugului. Mai tîrziu apostolul Ioan avea sã mustre Biserica din Laodicea pentru nevegherea ei, pentru superficialitatea credintei ei si pentru încrederea ei în lucrurile materiale (Apoc. 3:17-18).

Despre Biserica din Colose stim precis cã ea nu a fost înfiintatã de Pavel (Col. 2:1). Se pare cã cel ce le vestise Evanghelia fusese unul dintre discipolii si colaboratorii lui Pavel, Epafras (Col. 1:6-7).

Activitatea acestui lucrãtor se întindea peste toate Bisericile din valea rîului Licus. Rîvna lui este recunoscutã si lãudatã de Pavel (Col. 4:12-13).

Pentru a întelege mai bine ce se întîmplase în Colose este bine sã-i comparãm pe cei de acolo cu exemplul pe care Pavel se strãduia sã-l dea tuturor. Dacã vã mai aduceti aminte, Pavel mãrturisise celor din Filipi cã el „aleargã spre tintã", cãutînd „sã-L cunoascã pe Cristos" si sã se identifice duhovniceste cu itinerarul parcurs de Cristos în suferinta, moartea si învierea Sa. Mesajul apostolului era mãrturia unuia care nu se putea opri la jumãtate de drum, multumindu-se numai cu jumãtãti de mãsurã. El dorea mereu mai mult si... mai mult din Cristos. Prin comparatie cu el, ceea ce se întîmplase în Colose era cã cei de acolo nu se puteau multumi... numai cu Cristos!

Pavel îl dorea pe Domnul, cei din Colose doreau si „altceva" pe lîngã Domnul.

Fãrã îndoialã cã în aceste centre ale Asiei pãtrunsese învãtãtura otrãvitã a gnosticilor greci. Despre aceastã filosofic si despre pretentiile ei tulburi vom avea ocazia sã vorbim mai mult în introducerile la epistolele scrise de apostolul Ioan. Pînã atunci este suficient sã spunem cã aceastã erezie:

a) ataca persoana si suficienta lucrãrii fãcute de Cristos pentru mîntuirea lumii.
b) adãuga Evangheliei învãtãturi strãine care o transformau într-o simplã „alternativã" a celorlalte „cãutãri filosofice ale omenirii".

Gnosticismul era o scoalã filosoficã bazatã pe o cunoastere tainicã („gnoza") obtinutã printr-un proces de initiere în urma cãruia li se împãrtãseau discipolilor cunostinte despre starea lumii si despre cãile spre refacerea „unitãtii si armoniei cosmice primordiale". Gnosticii priveau lumea ca pe o succesiune de sapte sfere concentrice ale existentei cu centrul în Dumnezeu. La mijloc era sfera prezentei divine, dupã care se însirau apoi sferele, din ce în ce mai inferioare, ale „domniilor, dregãtoriilor, si stãpînirilor ceresti". Nãscut accidental în cea mai perifericã sferã a existentei, sfera materiei, omul era chemat sã caute sã se desprindã de ea si sã trãiascã în spirit marea aventurã a cãlãtoriei prin „sferele ceresti" înspre „pleroma" sau locul plinãtãtii dumnezeirii.

Formulatã în termeni foarte apropiati crestinismului, aceastã învãtãturã a gnosticilor a fãcut prãpãd în sînul Bisericilor primare. Comentatorii moderni o vãd ca pe o încercare tardivã, dar energicã a Diavolului de a împiedica rãspîndirea mesajului curat al Evangheliei mîntuitoare prin jertfa de la Calvar.

Redus la cîteva cuvinte, avertismentul lui Pavel spune celor din Colose cã nu tot ce seamãnã a Evanghelie este Evanghelie. Aduceti-vã aminte ce le spusese Galatenilor:

„Mã mir cã treceti asa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altã Evanghelie. Nu doar cã este o altã Evanghelie; dar sînt unii oameni care vã tulburã si voiesc sã rãstoarne Evanghelia lui Cristos. Dar chiar dacã noi însine sau un înger din cer ar veni sã vã propovãduiascã o Evanghelie, deosebitã de aceea pe care v-am propovãduit-o noi, sã fie anatema!

Cum am mai spus, o spun si acum; dacã vã propovãduieste cineva o Evanghelie, deosebitã de aceea pe care ati primit-o, sã fie anatema!" (Gal.1:6-9).

Erezia care pãtrunsese în Colose era o încrucisare de notiuni filosofice orientale si de restrictii alimentare iudaice. Gnosticismul reusise sã strîngã sub acelasi acoperis idei contrare si nu de putine ori contradictorii. Nu era pentru prima oarã si vai, nici pentru ultima oarã, cînd speculatii rafinate filosofice se uneau cu regulile rigide ale unei religii a faptelor si ritualelor exterioare. Extremele se ating în eroare pentru cã, asa cum spunea cineva: „dacã mergi suficient de mult înspre est, ajungi cu sigurantã la vest".

Biserica trebuie sã stie sã se fereascã de atacurile învãtãturilor gresite. Iatã un pasaj din instructiunile pe care i le dã Pavel mai tînãrului Timotei:

„Dar Duhul spune lãmurit cã în vremurile din urmã, unii se vor lãsa de credintã, ca sã se lipeascã de duhuri înselãtoare si de învãtãturile dracilor, abãtuti de fãtãrnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnati cu fierul ros în însusi cugetul lor. Ei opresc cãsãtoria si întrebuintarea bucatelor, pe care Dumnezeu le-a fãcut ca sã fie luate cu multumiri de cãtre ceice cred si cunosc adevãrul" (1 Timotei 4:1-3).

Continutul scrierii: Întreaga epistolã cãtre cei din Colose este un rãspuns dat atacului învãtãtorilor eretici. Mesajul central al scrisorii este: „Cristos, plinãtatea Dumnezeirii", iar intentia declaratã a apostolului este aceea de a-i convinge pe cei ce L-au primit pe Cristos cã, dacã îl au pe El, nu mai au nevoie de nimic altceva.

Punctul central al întregii scrisori se gãseste în versetul 9 din capitolul 2. În acest text, Pavel aseazã „pleroma" de care vorbeau gnosticii în chiar fiinta lui Cristos:

„Luati seama ca nimeni sã nu vã fure cufilosofia, si cu o amãgire desartã, dupã datina oamenilor, dupã învãtãturile începãtoare ale lumii, si nu dupã Cristos. Cãci în El locuieste trupeste toatã plinãtatea Dumnezeirii. Voi aveti totul deplin în El, care este capul oricãrei domnii si stãpîniri" (Col. 2:8-10).

Apostolul prezintã planul lui Dumnezeu de a reface „unitatea si armonia cosmicã primordialã" nu prin ceea ce spuneau gnosticii, ci prin Cristos:

„El ne-a izbãvit de sub puterea întunerecului si ne-a strãmutat în împãrãtia Fiului dragostei Lui, în care avem rãscumpãrarea, prin sîngele Lui, iertarea pãcatelor.

El este CHIPUL DUMNEZEULUI CELUI NEVÃZUT, cel întîi nãscut din toatã zidirea. Pentrucã prin El au fost fãcute toate lucrurile care sînt sub ceruri si pe pãmînt, cele vãzute si cele nevãzute; fie scaune de domnii, fie dregãtorii, fie domnii, fie stãpîniri. Toate au fost fãcute prin El si pentru El.

El este mai înainte de toate lucrurile si toate se tin prin El.

El este Capul trupului, al Bisericii.

El este începutul, cel dintîi nãscut dintre cei morti, pentru ca în toate lucrurile sã aibã întîietatea.

Cãci Dumnezeu a vrut ca toatã plinãtatea sã locuiascã în El, si SÃ ÎMPACE TOTUL CU SINE prin El, atît ce este pe pãmînt cît si ce este în ceruri, fãcînd pace, prin sîngele crucii Lui" (Col. 1: 13-20).

Pentru Pavel, rezolvarea problemei umane, nu este „aventuroasa cãlãtorie prin sferele ceresti", ci primirea lui Cristos în inimã, cãci, întrucît omul nu putea ajunge singur la slavã, Dumnezeu a coborît slava la nivelul nostru si ne-a oferit-o prin Cristos:

„Vreau sã zic: taina tinutã ascunsã din vesnicii si în toate veacurile, dar descoperitã acum sfintilor Lui, cãrora Dumnezeu a voit sã le facã cunoscut care este bogãtia slavei tainei acesteia între neamuri, si anume: Cristos în voi, nãdejdea slavei!" (Col. 1:26-27).

Constient de existenta unor „domnii si stãpîniri" care se opun lui Dumnezeu prin învãtãturi gresite si care vor sã-I zãdãrniceascã planurile, Pavel scrie:

„A dezbrãcat domniile si stãpînirile, si le-a fãcut de ocarã înaintea lumii, dupã ce a iesit biruitor asupra lor prin cruce" (Col. 2:15).

În ce priveste „datinile religioase", Pavel îi absolvã pe crestini de necesitatea respectãrii lor:

„Nimeni dar sã nu vã judece cu privire la mîncare sau bãuturã, sau cu privire la o zi de sãrbãtoare, cu privire la o lunã nouã, sau cu privire la o zi de Sabat, care sînt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Cristos" (Col. 2:16-23).

Solutia tuturor problemelor de viatã crestinã este asezatã de Pavel în viata de înviere care trebuie sã pulseze în vinele noastre. La sfintenia crestinã se ajunge nu prin „îmbunãtãtirea si disciplinarea firii pãmîntesti", ci prin primirea unei naturi din Cristos care va rodi de la sine:

„Dacã deci ati înviat împreunã cu Cristos, sã umblati dupã lucrurile de sus, unde Cristos sade la dreapta lui Dumnezeu. Gînditi-vã la lucrurile de sus, nu la cele de pe pãmînt. Cãci voi ati murit si viata voastrã este ascunsã cu Cristos în Dumnezeu" (Col. 3:1-3).

SCHITA CÃRTII

Cuvînt de introducere (1:1-8)
Rugãciune pentru „umplere" si „purtare într-un chip vrednic" (1:9-14)

1. DOCTRINÃ - „sã vã umpleti" (cap.1-2)
Cristos - plinãtatea lui Dumnezeu în creatie (1:15-18)
Cristos - plinãtatea lui Dumnezeu în rãscumpãrare (1:19-23)
Cristos - plinãtatea lui Dumnezeu în Bisericã (1:24-2:7)
Cristos - plinãtatea lui Dumnezeu în luptã cu erezia (28-23)

2. PRACTICA - „sã vã purtati într-un chip vrednic" (cap.3-4)
Viata nouã - si fiecare credincios (3:1-11)
Viata nouã - si credinciosii între ei (3:12-17)
Viata nouã - si relatiile de familie (3:18-21)
Viata nouã - si relatiile de muncã (3:22-4:1)
Încheiere (4:2-18)