Apostolul Iacov întreabã în epistola sa: „Poate oare credinta aceasta sã-l mîntuiascã?" (Iacov 2:14). Dacã existã si o credintã care nu mîntuieste, care este aceea care ne mîntuieste cu sigurantã?

Cînd vorbeste despre credintã, Biblia foloseste trei termeni: „pistis", un substantiv, „pisteuo", un verb si „pistos", un adjectiv.

Credintã (pistis)

Cea mai clarã definitie a credintei o gãsim în Evrei 11:1: „Credinta este o încredere neclintitã în lucrurile nãdãjduite, o puternicã încredintare despre lucrurile care nu se vãd". Autorul scrie apoi 29 de versete ca sã ilustreze cum a lucrat aceastã credintã în acei oameni care L-au crezut pe Dumnezeu pe Cuvînt si L-au urmat prin credintã. Nu toti cei amintiti în aceastã enumerare au fost extraordinari de credinciosi. Sara, Iacov, Ghedeon si Samson au avut si ei scãderile lor. Chiar si Avraarn, tatãl tuturor credinciosilor a mai si ezitat. Dar au avut „credintã". Chiar si cînd nu este decît „cît un bob de mustar", credinta adevãratã face minuni si este rãsplãtitã de atotputernicia divinã.

Ce este credinta? Este certitudinea cã ceva sau cineva este demn de încredere. Toatã existenta noastrã se bazeazã pe credintã. În problema mîntuirii, credinta crestinã se sprijinã pe existenta si lucrarea lui Cristos: „Cristos a murit pentru pãcatele noastre, a fost îngropat si a înviat si s-a arãtat lui Chifa si celor doisprezece" (1 Cor. 15:3-4).

A crede (pisteuo)

În limbajul Bibliei, „a crede" sau „a nu crede" înseamnã a decide sã accepti sau sã respingi oferta mîntuitoare a lui Dumnezeu prin Cristos. Fiecare om va sta înaintea lui Dumnezeu ca sã dea socotealã de aceastã alegere (Fapte 17:30-31).

Credinta nu poate exista prin ea însãsi; trebuie sã crezi în ceva sau în cineva. Dumnezeu a acordat oamenilor încã de la început libertatea de a crede în El sau în altceva sau altcineva. Alegerea primilor nostri pãrinti, Adam si Eva, n-a fost bunã si ne-a cufundat pe toti în haosul si suferinta pe care le experimentãm astãzi.

Credincios (pistos)

În ceea ce priveste existenta lui Dumnezeu si a lucrurilor spirituale, toatã lumea crede. Unii „cred cã da", altii „cred cã nu". Existã o credintã pozitivã si o credintã negativã. Aceste douã forme ilustreazã hotãrîrea interioarã pe care am fãcut-o fiecare dintre noi în problema lui Cristos. Terminologia Bibliei restrînge însã aceastã folosire a termenului, categorisindu-i ca si credinciosi doar pe aceia care au o credintã pozitivã si îsi reaseazã prioritãtile vietii în functie de existenta lui Dumnezeu.

Chiar si cei care cunosc ceva din realitatea existentei lui Dumnezeu se aflã într-un mare pericol. S-ar putea ca ei sã se opreascã doar la o constatare pasivã, care sã nu le foloseascã la nimic. Poti muri cu medicamentul în mînã. Ca sã te vindeci, trebuie sã iei medicamentul si sã-l înghiti. În termeni biblici, a crede în Cristos înseamnã: „a-L primi" (Ioan 1:12), „a-L cere" (Ioan 4:10), „a-L mãrturisi" (Rom. 10:9) si „a-L chema" sã te izbãveascã (Rom. 10:13).

Atunci cînd este veritabilã, credinta crestinã duce la schimbarea radicalã a vietii, la primirea Duhului Sfînt si la slujire fatã de Dumnezeu si fatã de semeni.