Impartirea Bibliei
Biblia evreilor era Vechiul Testament, denumita „Legea, Prorocii si Scrierile”, fara vreo denumire speciala.

Impartirea Vechiului Testament pe vremea Domnului Isus
Thora=”Legea”. Radacina acestui cuvant se trage din „Jara”, a invata, a preda. Aceasta „Thora” se afla astazi inca in orice sinagoga. Ea cuprinde cele cinci Carti ale lui Moise si este impartita in 52 de pasagii. Pentru fiecare Sabat un pasagiu. In limba greaca se foloseste termenul „Pentateukos”, „Cartea din cinci parti”.
Nebijim=”Prorocii”, cuprind doua feluri de scrieri: a) Nebijim risonim, primii proroci, sau prima grupare de prorooci. Din ea fac parte: Iosua, Jedecatori, 1-2 Samuel, 1-2 Imparati (fiecare numai cate o singura carte). b) Nebijim acharonim, prorocii de mai tarziu, sau a doua grupare de prooroci: Isaia, Ieremia, Ezechiel si restul de 12 prooroci „mici”.
Ketubim=”Scrierile” erau formate din trei parti a) Psalmii, Proverbe si Iov, b) Cantarea Cantarilor, Rut, Plangerile, Eclesiastul si Estera. Aceasta parte se numea „Megilloth”, adica „Sulurile”, c) Daniel, Ezra, Neemia si Cronici.
Legea este fundamentul solid pentru teocratia lui Dumnezeu, care este descrisa din punct de vedere istoric de prooroci. Ei ne redau si iubirea lui Dumnezeu pentru pastrarea acestei teocratii. Scrierile ne descopera gandurile si aspiratiile acestui popor cu o mentalitate deosebita.

Impartirea actuala
Sfanta Scriptura de astazi cuprinde Vechiul si Noul Testament. Expresia „Testament” este folosita mai intai de Tertullian si inseamna „legamant” (in ebr. Berith, in gr. Diatheke), expresie folosita si pentru Vechiul si Noul Testament. Idea de baza pentru alegerea acestui termen era „legamantul” lui Dumnezeu incheiat prin Moise cu poporul evreu in Vechiul Testament (Ex. 19,5), iar in Noul Testament cel incheiat prin Domnul Isus Hristos cu Biserica (Mat. 26,28; 1 Cor.11,25). Impartirea in capitole o datoram mitropolitului englez Stephan Langton din Cambridge (NT 1205), iar versetele au fost introduse de tipograful parisian Robert Stephanus (1551).

Vechiul Testament
a) 17 carti istorice: Genesa - Estera
b) 5 carti didactice sau poetice: Iov - Cantarea Cantarilor
c) 17 carti profetice: Isaia – Maleahi

Noul Testament
a) 5 carti istorice: Matei – Faptele Apostolilor
b) 21 didactice: Epistolele
c) 1 carte profetica: Apocalipsa

Limba Bibliei
V.T. este scris in limba ebraica, cateva pasaje scurte din Ezra, Neemia si Daniel in aramaica. Limba ebraica era limba clasica a Palestinei, aramaica un dialect mai nou, era limba poporului si se vorbea de toti evreii orientului.
N.T. este scris in limba greaca vorbita de lumea intreaga in acele vremuri. Cateva cuvinte apar si in limba aramaica si latina.

Manuscrisele Bibliei
Un manuscris vechi se numeste „Codex”. Astazi se cunosc multe manuscrise. Ca material s-a folosit papirusul sau pergament (piei de animale prelucrate). Prima industrie de pergament a fost intemeiata in orasul Pergamus in Asia Mica. Cele mai importante manuscrise sunt: Textele de la Qumran. Niste ciobani beduini au gasit in 1947 intr-o pestera din Valea Qumran, situata pe malul vestic al Marii Moarte, 14 km la sud de Ierihon, niste role de pergament infasurate in panza si conservate in vase de lut. Aceste scrieri provin de la o secta evreiasca denumita esseni. Calugarii acestei secte au pus scrierile la adpost, ferindu-le astfel de invadatorii romani (66 si 132 d.Hr.). Cu ocazia unor expeditii s-au gasit in 11 pesteri multe manuscrise: un sul complet al lui Isaia, fragmente cuprinzand toate cartile V.T., fara Estera, comentarii cu textul V.T., scrieri apocrifice si manuscrisele sectei respective. Aceste scrieri au fost datate din sec. 2 si 1 i.Hr. si sunt cele mai vechi manuscrise cunoscute. Valoarea lor nu se poate estima si sunt, pentru iudaism si crestinism, de o importanta hotaratoare.

Cele mai importante traduceri
Primele traduceri sunt foarte vechi, chiar mai vechi decat manuscrisele amintite mai sus. De aceea au o valoare extraordinara pentru studiul critic al textului biblic.
Septuaginta (LXX) „Saptezeci” este o traducere a V.T. in limba greaca facuta in Alexandria. Inceputul traducerii era probabil pe vremea lui Ptolomeu Filadelfus, terminarea ei se pare ca ar fi fost intre anii 275-130 i.Chr. Conform unei legende traducerea ar fi fost facuta de 70 de invatati si lucrarea s-a terminat in 70 de zile! Dupa stilul diferit se pare ca ea este lucrarea mai multor traducatori. Pavel si primii crestini au folosit aceasta traducere.
Peritta, o traducere siriaca a V.T. si N.T. Unii sustin ca episcopul Rabbula din Edessa ar fi tradus-o in sec. V-lea, altii cred ca lucrarea este si mai veche.
Vulgata, adica „Cea mai mult raspandita”, este singura traducere valabila in biserica catolica si aprobata de Consiliul din Trient in limba latina. Ea a fost tradusa la cererea episcopului roman Damasus de catre invatatul Ieronim intre anii 392-405. Cea mai mare parte a lucrarii a fost facuta in Betleem. Abia pe vremea lui Gregor cel Mare a fost ridicata la positia actuala.