Cartea Eclesiastul este o confesiune a unui suflet care a esuat în cãutarea lui dupã fericire. Textul este plin de pesimism si dezamãgire. Excluzîndu-l pe Dumnezeu din viata lui, trãind la nivelul „de sub soare", si netînînd cont de întreaga panoramã a vietii, a cãrei explicatie este coerentã numai dacã iei în consideratie dimensiunea ei eternã, cãutãtorul din cartea Eclesiastul a ajuns la capãtul drumului „cu mîna goalã". Dacã vreti sã stiti unde poate ajunge cel ce le are pe toate; bogãtie, lux, femei, bãuturã, cîntece si veselie, atunci cititi neapãrat aceastã carte. Ea este una dintre cele mai neîntelese si mai nedreptãtite cãrti din cãrtile Bibliei. Cei pesimisti s-au lãudat cã au gãsit în ea dovada inutilitãtii cãutãrilor umane. Scepticii s-au agãtat de ea ca de o dovadã în sprijinul pãrerii cã dupã moarte nu mai urmeazã nimic, ci doar o permanentã nefiintare. Altii au citat-o atunci cînd au vrut sã demonstreze cã dupã moarte sufletul „doarme" si nu este constient de nimic în intervalul scurs între clipa mortii si ceasul învierii. În afarã de acesti entuziasti direct interesati, nu se gãsesc, mai ales printre crestini prea multi oameni care sã o citeascã fãrã sã se mire ce cautã ea în Biblie. Pentru multi oameni sinceri, textul Eclesiastului, atunci cînd nu contravine direct cu învãtãtura Noului Testament, este cel putin bizar si greu de armonizat cu „întregul" Scripturii. Nãdãjduim cã rîndurile care urmeazã îi vor face pe multi sã-si schimbe pãrerea pe care o au despre continutul ei.

Aceastã extraordinarã carte de filosofic poate fi asemuitã cu marile lucrãri muzicale ale lui Johan Sebastian Bach: ele sînt pline de prãbusiri si zvîrcoliri minore, dar se încheie întotdeauna cu înãltãtoarele tonalitãti ale gamelor majore.

Titlul: În original cartea s-a numit „Kohelet". Acesta este un termen rar al limbii ebraice folosit în Biblie numai în cartea Eclesiastul (1:1, 2, 12; 7:27; 12:8-10). Termenul este un derivat de la „kahal" - a convoca o adunare, a aduna împreunã. Sensul titlului este deci: „cel ce se adreseazã unei adunãri, predicatorul". Traducerea greacã Septuaginta foloseste titlul: Ecclesiaites, de unde s-a derivat numirea pentru Bisericã: „eclesia". Numirea româneascã ar fi trebuit deci sã fie: „Cel ce vorbeste adunãrii", dar traducãtorul a preferat sã translitereze titlul din limba greacã.

Autorul: Fãrã îndoialã cã autorul a fost împãratul Solomon. Cel ce scrie cartea se intituleazã pe sine: „Fiul lui David, împãratul Ierusalimului" (Ecles. 1:1). Incursiunile autorului în plãcerile de tot felul (2:1-3), în realizãri mãrete (2:4-6) si într-o viatã de bogãtie fãrã asemãnare (2:7-10) îl identificã fãrã echivoc pe Solomon.

Data: Solomon a scris aceastã carte la bãtrinete, spre sfîrsitul vietii lui, probabil în preajma anului 935 î.Cr.

Contextul scrierii: Traditia evreiascã spune cã Solomon a scris cartea Cîntarea Cîntãrilor în tinerete, cartea Proverbelor la maturitate si cartea Eclesiastul spre apusul vietii, cînd a ajuns sã fie coplesit de regrete pentru anii irositi în plãcerile cãrnii si în idolatrie (1 Împ. 11).

Continutul cãrtii: Ca sã stabilim de la început caracterul acestei cãrti trebuie sã spunem cã ea nu este o carte „inspiratã" de Dumnezeu, dar cã autorul ei a fost „inspirat" sã o scrie. Nu trebuie sã mergem în afara Bibliei ca sã aflãm cum gîndeste lumea. Dumnezeu a vrut ca sã ne întîlnim cu gîndirea celor fãrã Dumnezeu chiar pe paginile Scripturii. Mai mult decît atît, El a vrut sã fim în stare sã ne confruntãm cu ea. Eclesiastul ne aseazã înainte tot ceea ce mintea umanã a reusit sã afle în cãutãrile ei dupã fericire si dupã sensul real al existentei. Argumentele folosite în aceastã carte nu sînt argumentele lui Dumnezeu, ci argumentele mintii umane. Aceasta explicã pe deplin aparitia unor pasaje ca acelea din Ecl. 1:15; 2:24; 3:3, 4, 8, 11, 19, 20; 8:15 care sînt într-un contrast flagrant cu tot restul scrierilor sfinte. Solomon îsi descrie incursiunile vietii lui în cãutarea dupã sens si valoare. Pentru început, el nu neagã, ci neglijeazã pur si simplu dimensiunea transcendentalã, si-si directioneazã cãutãrile înspre lumea stiintei (Ecl. 1:4-11), înspre lumea filosofiei (1:12-18), înspre lumea senzualã a plãcerilor: petreceri (Ecl. 2:1), bãuturã (Ecl. 2:3), realizãri materiale mãrete (2:4-7), bogãtie si muzicã (2:8), femei (2:8). El încearcã rînd pe rînd: materialismul (Ecl. 2:12-26), fatalismul (Ecl. 3:1-15), deismul (Ecl. 3:1-4), religia naturii (Ecl. 5:1-8), avaritia (5:9-6:12) si chiar moralitatea (7:1-11:8). Toate acestea se dovedesc însã în final: „Desertãciune a desertãciunilor, o desertãciune a desertãciunilor! Totul este desertãciune si goanã dupã vînt!" (Ecl. l:2, 14).

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Cuvîntul care caracterizeazã întreaga carte este „desertãciune". Scopul nedeclarat al cãrtii este acela de a demonstra zãdãrnicia cãutãrii dupã fericire în domeniul existentei vremelnice. Fericirea nu poate fi gãsitã dacã este cãutatã ca un scop în sine, pentru cã ea nici nu existã ca ceva de sine stãtãtor. Fericirea este o stare care însoteste o anumitã atitudine. Iar atitudinea aceasta este împlinirea vointei vesnice a lui Dumnezeu. Este important cã Eclasiastul leagã apelul sãu pentru considerarea responsabilitãtilor fatã de Dumnezeu de vîrsta tineretii (!). Cine vrea sã trãiascã fericit este bine sã nu repete cãutãrile inutile ale Eclesiastului si sã înceapã din tinerete sã intre în „dimensiunea" ascultãrii de Dumnezeu.

Cele mai cunoscute si mai citate versete sînt:

„O desertãciune a desertãciunilor. Totul este desertãciune!" (Ecl.l:2).
„Toate îsi au vremea lor si fiecare lucru de sub ceruri îsi are ceasul lui" (Ecl. 3:1).
„Funia împletitã în trei nu se rupe usor" (Ecl. 4:12b).
„Aruncã-ti pîinea pe ape si dupã multã vreme o vei gãsi iarãsi!" (Ecl. 11:1).
„Dar adu-ti aminte de Fãcãtorul tãu în zilele tineretii tale, pînã nu vin zilele cele rele si pînã nu se apropie anii, cînd vei zice: „Nu gãsesc nici o plãcere în ei" (Ecl. 12:1).
„Sã ascultãm dar încheierea tuturor învãtãturilor: Teme-te de Dumnezeu si pãzeste poruncile Lui. Aceasta este datoria oricãrui om" (Ecl. 12:13).

Mesajul cãrtii: Acest mesaj ar putea fi rezumat în trei afirmatii:

(1) Cînd observi viata umanã cu ciclurile ei aparent lipsite de semnificatie (Ecl.l:4-11) si cu paradoxurile ei inexplicabile (4:1; 7:15; 8:8), ajungi neapãrat la convingerea cã totul este lipsit de sens si de semnificatie, deoarece este imposibil sã gãsesti în toate mãcar un singur scop în jurul cãruia sã-ti organizezi existenta.

(2) Cu toate acestea, îti dai seama cã este bine ca viata sã fie trãitã din plin, cãci este un dar pe care ti l-a fãcut Dumnezeu (3:12-13; 3:22; 5:18-19; 8:15; 9:7-9), numai cã trebuie sã trãiesti cu grijã stiind cã...

(3) vei da socotealã Fãcãtorului tãu în ziua în care te va chema la judecatã (3:16-17; 12:14).

Nu vã lãsati pãcãliti de cei care spun cã n-avem nevoie de Eclesiastul în Biblie si cã standardul spiritual al cãrtii este mult sub nivelul Noului Testament. Lumea de azi este plinã de „înfumurati super-spirituali" cu iz de superioritate care cad mereu în aceleasi capcane, repetã mereu aceleasi cãutãri iluzorii si gustã mereu aceleasi dezamãgiri amare ale pãcatului. Toate acestea din cauzã cã ei n-au citit niciodatã o carte atît de scandalos de sincerã ca aceasta si pentru cã ei n-au avut ocazia sã asculte un predicator atît de revoltãtor de onest ca acest Kohelet din vechime.

SCHITA CÃRTII

Introducere (1:1)

I. Prima predicã 1-2
a. Prezentarea tezei de bazã: zãdãrnicia eforturilor si înfãptuirilor umane (1:2-3)

b. Demonstrarea tezei din exemplul experientei proprii
Lipsa desens a ciclurilor vietii si istoriei (1:4-11)
Lipsa de importantã a întelepciunii si filosofiei omenesti (1:12-18)
Lipsa de satisfactie din avere si viata de plãceri (2:1 -11)
Lipsa de viitor în perspectiva unei morti sigure si necrutãtoare (2:12-17)
Lipsa de sens a ostenelii în muncã (2:18-23)

c. Concluzia: Multumire cu ceea ce avem în clipa de fatã (2:24-26)

II. A doua predicã 3-5
a. Prezentarea tezei de bazã: Problema vietii si a mortii (3:1 -22)
b. Neîmplinirile si dezamãgirile vietii pe pãmînt (4:1-16)
c. Concluzia: Zãdãrnicia goanei dupã fericire (5:1-20)
Desertãciunea ritualului religios (5:1-7)
Realitatea iluzorie a bogãtiei (5:8-17)
Fericirea unui suflet multumit (5:18-20)

III. A treia predicã 6 - 8
a. Prezentarea tezei de bazã: Insuficienta materialismului (6:1-12)
b. Cîteva sfaturi întelepte (7:1-8:11)
c. Concluzia: Dumnezeu face dreptate pentru tot (8:12-17)

IV. A patra predicã 9-12:8
a. Prezentarea tezei de bazã: Siguranta mortii, nesiguranta vietii (9:1-18)
b. Demonstrarea tezei (10:1-20)
c. Concluzia: Viata ca o oportunitate cu responsabilitãti (11:1-12:8)

V. Epilog: O prezentare a temei cãrtii 12:9-14
a. Ciclurile vietii (12:9-12)
b. Responsabilitatea vietii: teama de Dumnezeu si ascultarea de voia Lui (12:13-14)