Istoria Egiptului a început cam prin anul 3.000 î.Cr., cu cel putin o sutã de ani înainte de vremea lui Avraam. De-a lungul istoriei popoarelor din Orientul Mijlociu, Egiptul si Babilonul au fost cele douã mari centre de putere militarã si politicã.

În perioada formãrii lor ca popor, evreii au petrecut 430 de ani în Egipt, majoritatea dintre ei într-o cruntã robie (Exod 12:40). Dumnezeu i-a izbãvit în mod miraculos din aceastã suferintã prin lucrarea încredintatã lui Moise.

Din însiruirile de neamuri consemnate în cartea Genezei aflãm cã Egiptul a fost fondat de Mitraim, unul dintre fiii lui Ham (Gen. 10:6, 13, 14). Vechiul Testament chiar numeste Egiptul în mod simbolic: Mitraim (1 Cron. 1:8, 11).

La putin timp dupã sosirea în Canaan (circa 2.000 î.Cr.), Avraam s-a pogorît în Egipt ca sã scape de foamete (Gen. 12:10). Tot în Egipt avea sã ajungã si Iosif, dupã ce a fost vîndut de fratii lui (Gen. 37:12-36). Tînãrul evreu a ajuns apoi sã fie înãltat la mari demnitãti (Gen. 41:37-46). El si-a invitat familia sã se strãmute în Egipt. Dupã o perioadã de libertate si prosperitate, evreii s-au înmultit, transformîndu-se dintr-o familie, într-un popor foarte numeros. Cînd o altã dinastie a asezat pe tronul Egiptului un alt Faraon, evreii au fost transformati într-un popor de sclavi si supusi la munci grele (Exod 1:6-14).

Dupã iesirea evreilor din Egipt, puternicul Imperiu Egiptean s-a prãbusit si tara a devenit o putere politicã si militarã de mîna a doua.

Pe vremea lui David si Solomon (circa 1.000 î.Cr.), în providenta divinã, slãbiciunea Egiptului le-a înlesnit evreilor sã devinã o natiune puternicã, cu influentã asupra întregii lumi civilizate de atunci.

Cu Egiptul ne mai întîlnim si în profetiile lui Isaia. Marele profet i-a condamnat pe evreii din Iuda care, în loc sã se întoarcã cu pocãintã la Dumnezeu si sã astepte izbãvirea de la El, se grãbeau sã încheie aliante politice cu Egiptul pentru a scãpa de amenintarea invaziei Asiriene: „Dar, ocrotirea lui Faraon vã va da de rusine si adãpostul sub umbra Egiptului vã va face de ocarã."

Egiptenii au fost un popor politeist cu numerosi zei. Multi dintre ei erau personificãri ale fortelor naturii (soarele, Nilul, pãmîntul, luna, ostirea cerului, etc). Plãgile trimise de Dumnezeu asupra Egiptului au fost îndreptate cîte una împotriva fiecãrei zeitãti a tãrii.

Din punct de vedere simbolic-spiritual, Egiptul reprezintã imperiul rãului si firea pãmînteascã. Încrederea lui în suficienta apelor Nilului pentru prosperitate l-a fãcut un simbol pentru firea pãmînteascã, care nu vrea sã depindã de Dumnezeu.

Printre tainele Bibliei este si viitoarea izbãvire a Egiptului din robia stricãciunii si asezarea lui în prerogativele binecuvîntãrilor Dumnezeiesti (Isaia 19:18-25).