Epistola cãtre evrei rãsare înaintea noastrã ca un maiestuos vîrf de munte care dominã toate culmile din depãrtare. Ea este unul dintre cele douã tratate de teologie sistematicã din Noul Testament. Primul, epistola cãtre Romani, a marcat intrarea în sectiunea dedicatã epistolelor Bisericii dintre neamuri. Epistola cãtre evrei marcheazã acum trecerea la cea de a doua sectiune a epistolelor crestine: epistolele Bisericii crestine a evreilor. Ceea ce urmeazã de aici înainte (Iacov, 1, 2 Petru, 1, 2, 3 Ioan, Iuda si Apocalipsa) formeazã colectia de epistole adresate prioritar evreilor. Ele sînt împreunã „stîlpul evreiesc" din edificiul arcului de triumf al credintei crestine mentionat de noi în descrierea asezãrii cãrtilor Noului Testament.

Niciuna dintre cele nouã epistole dedicate evreilor nu sînt adresate unei „biserici", ci evreilor ca persoane particulare, ca grupuri distincte sau ca natiune. Primul verset din epistola cãtre evrei aratã aceastã schimbare de ton: „Dupã ce a vorbit în vechime pãrintilor nostri prin prooroci, în multe rînduri si în multe chipuri (tipuri simbolice - n.n.), Dumnezeu...”

Aceasta nu înseamnã însã cã cei dintre neamuri nu pot beneficia de pe urma citirii acestor epistole. Adevãrurile cuprinse în ele sînt universal valabile, utile si accesibile tuturor acelora care si-au pus nãdejdea în Domnul. Epistola cãtre evrei, de pildã, ne aratã clar suprematia si finalitatea revelatiei mîntuitoare a lui Dumnezeu în Cristos. Nu existã nici o singurã altã cale de mîntuire. Nu existã nimic care sã poatã fi pus alãturi de persoana si lucrarea Mîntuitorului. La ce este si la ceea ce a fãcut El nu mai poate fi adãugat nimic si din toate acestea nimic nu trebuie scos sau neglijat.

Titlul: În original cartea poartã numele: „Pros Ebraious" - „Cãtre evrei". Epistola este evreiascã în temã, în continut si în alcãtuire. Terminologia folositã în text este aceea folositã în Sinagoga evreiascã. Chiar si numirea epistolei este fãcutã în vocabularul tipic sinagogii: „Vã rog, fratilor, sã primiti bine acest cuvînt de sfãtuire, cãci v-am scris pe scurt" (Evrei 13:22). Predica autorului, fiind scrisã, nu vorbitã, poate fi asemuitã unei pãrti din „Midras"-ul evreilor crestini preocupat cu tãlmãcirea crestinã aplicatã unor pasaje din Vechiul Testament si mai ales din cartea Psalmilor. Numai în cuprinsul capitolului întîi gãsim citate din Psalmul 2, 45, 102, 104 si 110. În capitolul 2 sînt citate texte din Psalmul 8:4-6. În capitolul 3 este citat Psalmul 95:7-11. În capitolele 5 si 6 gãsim Psalmul 110:4, iar în capitolul 10 ne întîlnim cu pasaje din Psalmul 40:6-8. Unii au numit aceastã epistolã: „Cea de-a cincea Evanghelie". Primele patru descriu misiunea terestrã a Domnului Isus, iar aceasta descrie misiunea Lui în cer, la dreapta Tatãlui.

Autorul: Desi este atribuitã lui Pavel, epistola care evrei nu-si prezintã în nici un fel autorul si nu ne dã nici un indiciu pentru identificarea lui. Împotriva pãrerii conform cãruia Pavel ar fi autorul acestei cãrti este realitatea cã Pavel a primit de la Domnul o misiune „pentru neamuri". Discutiile pentru stabilirea numelui celui care a scris aceastã epistolã au continuat de-a lungul veacurilor pînã astãzi: Clement din Alexandria (150-215 d.Cr.) îl propune ca autor pe Pavel. Origen (185-253 d.Cr.) a fost de pãrere cã gîndurile sînt ale lui Pavel, dar redactarea este a altui autor. Tertulian l-a sugerat pe Barnaba, Luther l-a propus pe Apolo, iar alti comentatori au vorbit despre Filip, Evanghelistul sau despre Aquila si Priscila. Consiliul întrunit la Cartagina în anul 397 d.Cr. îi atribuie lui Pavel scrierea a 14 epistole, printre care si a aceleia scrisã evreilor. Probabil cã si noi va trebui sã ne oprim la faimoasa remarcã a lui Origen: „Numai Dumnezeu însusi stie cine este autorul uman al epistolei". Cît priveste identitatea autorului divin, acesta este Dumnezeu însusi.

Data: Clement al Romei citeazã din aceastã epistolã într-una dintre lucrãrile sale, ceea ce face ca o datã dupã 96 d.Cr. sã nu poatã fi luatã în consideratie. Faptul cã este citat sistemul aducerii jertfelor fãrã nici o aluzie la încetarea lui, ne conduce la concluzia cã epistola a fost scrisã chiar si înainte de cãderea Ierusalimului si distrugerea Templului (70 d.Cr.). Totusi, destinatarii epistolei par a fi fost crestini deja de multã vreme (Evrei 5:12; 10:32-34), poate chiar crestini din a doua generatie (Evrei 2 :13-14). Aceste observatii fixeazã data scrierii epistolei undeva între anii 64-68 d.Cr.

Contextul scrierii: La data cînd a fost scrisã aceastã epistolã, evreii, ca neam, îl refuzaserã de douã ori pe Isus Cristos ca Mesia: prima datã cu ocazia rãstignirii si a doua oarã dupã Rusalii. Totusi, multimi mari de evrei au crezut în Domnul si au format colectivitãti crestine compacte si distincte de comunitãtile religioase evreiesti grupate în jurul Templului si al sinagogilor. Aceastã „rãmãsita" care a primit noua revelatie a lui Dumnezeu s-a aflat atacatã deopotrivã din douã pãrti: din partea autoritãtilor civile romane care s-au nãpustit furibund asupra miscãrii acestui „nou împãrat: Isus" (Fapte 17:7) si din partea autoritãtilor religioase traditionale evreiesti hotãrîte sã stãvileascã orice dezvoltare ulterioarã a acestei alternative spirituale numitã: „Calea cea nouã" (Fapte 13:25-26; 19:9; 24:14, 22; Rom. 7:6).

Continutul cãrtii: Din cauza persecutiei pornite împotriva crestinilor si din cauza presiunii exercitate de concetãtenii lor religiosi, pentru multi evrei, pãrãsirea crestinismului si întoarcerea la sistemul ritualistic iudaic pãrea o alternativã mai sigurã si mai comodã. Iatã motivul pentru care autorul acestei cãrti îsi îndeamnã cititorii „sã pãstreze pînã la sfîrsit încrederea nezguduitã si nãdejdea" în Cristos (Evrei 3:6) si sã „meargã spre cele desãvîrsite" (Evrei 6:1). Epistola cãtre evrei are cel putin trei scopuri precise:

a. Ea vrea sã confirme valabilitatea crestinismului evreiesc prin evidentierea faptului cã venirea lui Isus Cristos a împlinit toate nãzuintele Iudaismului si cã în El au fost realizate toate profetiile si perceptele Legii din Vechiul Testament.

b. Ea vrea sã-i avertizeze pe evreii care au îmbrãtisat crestinismul asupra a douã pericole: (1) pericolul întoarcerii la Iudaism si (2) pericolul cochetãrii superficiale cu învãtãtura crestinã fãrã luarea unei hotãrîri ferme si definitive.

c. Ea vrea sã atragã atentia crestinilor de pretutindeni asupra superioritãtii si suveranitãtii lui Cristos. Lucrarea Lui este superioarã fatã de toate ritualurile si institutiile ceremoniale iudaice, iar persoana Lui este asezatã de Dumnezeu deasupra oricãrei alte personalitãti sau oficialitãti religioase.

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Firul rosu care traverseazã toatã cartea este ideea „superioritãtii lui Cristos" (Evrei 1:4; 6:9; 7:7, 19, 22; 8:6; 9:23; 10:34; 11:16, 35, 40; 12:24). Epistola cuprinde o expunere a comparatiei si contrastului dintre lucrurile „bune" ale Iudaismului si lucrurile „mai bune" aduse de Cristos. Domnul Isus este „mai bun" decît îngerii, decît Moise, decît Iosua, decît Aaron; iar Legãmîntul cel Nou este „mai bun" decît Legãmîntul mozaic (Evrei 8:7-13). Textul epistolei cãtre evrei ni-L prezintã mai clar ca oriunde pe Dumnezeul-Om, Isus Cristos asezat ca Mare Preot la dreapta mãririi lui Dumnezeu si mijlocind pentru mîntuirea oamenilor (Evrei 4:14-5:10; 6:20-8:13).

Mesajul întregii cãrti poate fi rezumat în continutul a douã pasaje:

„Astfei, fiindcã avem un Mare Preot însemnat, care a strãbãtut cerurile - pe Isus, Fiul lui Dumnezeu - sã rãmînem tari în mãrturisirea noastrã. Cãci n-avem un Mare Preot care sã n-aibã milã de slãbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fãrã pãcat. Sã ne apropiem dar cu deplinã încredere de scaunul harului, ca sã cãpãtãm îndurare si sã gãsim har, pentru ca sã fim ajutati la vreme de nevoie" (Evrei 4:14-16)

„si noi, dar, fiindcã sîntem înconjurati cu un nor asa de mare de martori, sã dãm la o parte orice piedicã, si pãcatul care ne înfãsoarã asa de lesne, si sã alergãm ai stãruintã în alergarea care ne stã înainte" (Evrei 12:l5.

SCHITA CÃRTII

I. MESAGERUL „MAI BUN": FIUL
a. Superioritatea fata de profeti, 1:1-3
b. Superioritatea fatã de îngeri, 1:4-14
Parantezã: Pericolul neglijãrii, 2:1-4
c. Întruparea, 2:5-18

II. APOSTOLUL „MAI BUN"
a. Superioritatea fatã de Moise, 3:1-6
Parantezã: Pericolul necredintei, 3:7-19
b. Superioritatea persoanei Sale, 4:1-10
Parantezã: Pericolul neascultãrii, 4:11-13

III. PREOTUL „MAI BUN"
a. Comparatia cu Aaron, 4:14-5:4
b. Rînduialã lui Melhisedec, 5:5-7:25
Rînduit, 5:5-6
Autorul mîntuirii, 5:7-10
Parantezã: Pericolul imaturitãtii, 5:11-6:12
Înainte mergãtorul, 6:13-20
Un preot viu, 7:1-17
Întãrit prin jurãmînt, 7:18-25
c. Relatia cu jertfele, 7:26-28

IV. LEGÃMÎNTUL „MAI BUN"
a. Stabilirea legãmîntului, 8:1-13
b. Continutul vechiului legãmînt, 9:1-10
c. Cristos si Noul Legãmînt, 9:11 -28

V. JERTFA „MAI BUNÃ"
a. Neputinta Legii, 10:1-4
b. Jertfa lui Cristos, 10:5-18
Parantezã: Pericolul respingerii, 10:19-31

VI. CALEA „MAI BUNÃ": CREDINtA
a. Necesitatea credintei, 10:32-39
b. Exemple de credintã, 11:1-40
c. Exersarea credintei, 12:1-17
d. Obiectivul credintei. 12:18-24
Parantezã: Pericolul refuzului, 12:25-29

VII. PRACTICAREA CREDINtEI
a. În relatiile sociale, 13:1 -6
b. În relatiile spirituale, 13:7-17
Salutãri personale, 13:18-25

SCHITÃ TEMATICÃ

I. ISUS - Un eliberator „mai bun"
a. Isus Omul-Dumnezeu - mai bun ca îngerii
b. Isus Noul Apostol - mai bun ca Moise
c. Isus Noua Cãpetenie - mai bun ca Iosua
d. Isus Noul Preot - mai bun decît Aaron

II. GOLGOTA - Un Legãmînt „mai bun"
a. are promisiuni mai bune
b. descinde dintr-un Cort mai bun
c. este pecetluit cu o jertfã mai bunã
d. aduce rezultate mult mai bune

III. CREDINTA - Calea mai bunã
a. este rãspunsul cerut de Dumnezeu
b. a fost calea alesilor lui Dumnezeu
c. trebuie sã priveascã acum spre Domnul
d. este arãtatã prin trãirea în sfintenie

Cuvînt de încheiere