Cartea lui Habacuc este o cîntare în noapte. Inima omului este un nesfîrsit subiect de studiu. Nu existã doi oameni la fel, si deci nici doi prooroci identici. Habacuc este unic în felul în care reactioneazã în fata revelatiei divine. Aceastã carte nu este un mesaj cãtre oameni, ci un dialog între mintea profetului care dorea sã înteleagã si inima lui Dumnezeu care nu vrea întotdeauna sã explice.

Titlul: Titlul cãrtii este numele autorului ei: „Habacuc" si se poate traduce prin „cel ce tine în brate".

Autorul: Habacuc a fost contemporan cu Ieremia si a activat în perioada de dinaintea ducerii împãrãtiei lui Iuda în robia Babilonianã. Profetul a fost un om cu un caracter sensibil si duios care a îndeplinit slujba de „strãjer" spiritual pus de Dumnezeu peste poporului Sãu („M-am dus în locul meu de strajã, si stãm în turn ca sã veghez si sã vãd ce are sã-mi spunã Domnul" - Hab. 2:1).

Data scrierii: Habacuc a activat ca profet în secolul 7 dinaintea lui Cristos, în perioada premergãtoare robiei babiloniene.

Contextul istoric: Cu ani de zile înainte de aparitia lui Habacuc, profetul Isaia îl anuntase pe Ezechia, împãratul lui Iuda cã toatã visteria împãrãtiei lui va fi luatã si dusã în Babilon (Isaia 39:6,7). Pe vremea aceea însã, toatã lumea se temea de Asiria. Babilonul a început sã constituie o amenintare numai dupã cãderea cetãtii Ninive. Cînd Egiptul a venit sã dea o mînã de ajutor la asedierea si cucerirea cetãtii Ninive, Iosia, care era un supus al Asiriei, i-a iesit în cale sã-l opreascã din drum si a fost ucis în lupta de la Meghido (2 Împãrati 23:28-30). Fiul lui Iosia, Ioahaz, a apucat sã domneascã numai trei luni, cãci a fost luat „ostatec" în Egipt de faraonul Neco, care a asezat pe tron în locul lui pe celãlalt fiu al lui Iosia, Eliachim (2 Împãrati 23:31-37). Neco i-a schimbat numele în Ioiachim. Acesta a fost împãratul de tristã amintire care a ars sulul cãrtii lui Ieremia (Ieremia 36). Pe vremea lui, babilonienii s-au înfruntat cu egiptenii si i-au învins la Carchemis, lîngã rîul Eufrat. Urmãrindu-i pe egiptenii care se retrãgeau, Nebucadnetar a asediat si Ierusalimul si l-ar fi cucerit fãrã nici o îndoialã, dacã vestea mortii tatãlui sãu, Nebopolazar, nu l-ar fi fortat sã se întoarcã de urgentã acasã. Asa cum anuntase Habacuc, Babilonul devenise o amenintare pentru Iuda.

Continutul: Cartea lui Habacuc este un unicat între cãrtile profetice. Ea nu este un mesaj cãtre popor, ci o discutie dintre profet si Dumnezeul care-l ridicase în slujbã. Textul ei nu anuntã prea multe evenimente, ci cautã sã rezolve o problemã. Habacuc era încurcat cu dreptatea hotãrîrilor lui Dumnezeu în istorie. Mintea lui nu putea întrezãri justetea hotãrîrilor divine. Confuz si curios, el cere o audientã si un rãspuns de la Domnul.

Cartea ne prezintã un om care, desi se încrede în Dumnezeu, este perplex în fata hotãrîrilor Lui. Dilema lui Habacuc era de o dublã naturã: (1) De ce îngãduie Dumnezeu ca nelegiuirea crescîndã din Iuda sã rãmînã nepedepsitã? (Hab. 1:2-4) si (2) Cum poate un Dumnezeu sfînt si drept sã se gîndeascã sã pedepseascã vinovata împãrãtie a lui Iuda prin si mai vinovatul Babilon? (Hab. 1:12-2:1). Rãspunsurile pe care i le dã Dumnezeu la aceste douã întrebãri sînt consemnate în Hab. 1:5-11 si Hab. 2:2-20. Cartea se încheie apoi cu o odã de laudã la adresa suveranitãtii si atotîntelepciunii divine. Textul cîntãrii de laudã este unul dintre cele mai frumoase din Biblie si a fost asezat de evrei pe muzicã si cîntat la serviciile de la Templu.

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Are voie un om sã chestioneze justetea hotãrîrilor lui Dumnezeu? Aceasta este problema pe care o ridicã profetia lui Habacuc. Rãspunsul pe care-l dã cartea este cã omul are dreptul sã întrebe, dar rãspunsul pe care-l va primi de la Domnul va mãri uneori si mai mult neîntelegerea omului. Mintea noastrã limitatã în circumstantele de timp si spatiu nu poate pãtrunde justetea planurilor lui Dumnezeu în istorie. Suferintele neîntelese de astãzi vor fi cu sigurantã explicate de Dumnezeu „în ziua aceea". Pînã atunci, ne spune Habacuc, „cel neprihãnit va trãi prin credintã" (Hab. 2:4). Tema cuprinsã în principiul acesta este temelia pe care a fost construitã mîntuirea oferitã în Noul Testament. Habacuc 2:4 este citat de 3 ori în texte doctrinare fundamentale din epistole (Rom 1:17; Gal. 3:11; Evrei 10:38).

Un alt lucru important din cartea lui Habacuc este atitudinea proorocului atunci cînd are o problemã. El nu merge la oameni pentru rezolvare, ci se retrage în singurãtatea pãrtãsiei cu Dumnezeu asteptînd „în tãcere ajutorul Domnului". O astfel de atitudine este întotdeauna rãsplãtitã de Domnul. Nu este adevãrat cã Dumnezeu nu mai vorbeste ca altãdatã! Este însã adevãrat cã oamenii nu mai stiu sã asculte ca în alte timpuri! „Domnul însã este în Templul Lui cel sfînt. Tot pãmîntul sã tacã înaintea lui" (Hab. 2:20).

SCHITA CÃRTII

I. UN PROFET CU PROBLEME
a. Problema #1:
De ce îngãduie Dumnezeu propãsirea rãului? 1:2-4
b. Rãspunsul, 1:5-11
c. Problema #2:
Cum poate folosi Dumnezeu un neam mai rãu pentru pedepsirea rãului din Iuda?, 1:12-2:1
d. Rãspunsul, 2:2-20

II. ODA CREDINTEI
a. Laudã pentru persoana Domnului, 3:1-2
b. Laudã pentru puterea Domnului, 3:4-7
c. Laudã pentru scopurile Domnului, 3:8-16
d. Laudã asezatã pe temelia credintei, 3:17-19