Dacã Vechiul Testament este o carte „a Legii", atunci Noul Testament este o carte a „harului" si a „milei". "La plinirea vremii", Dumnezeu a trecut peste asprimea Legii, a coborît între noi prin Fiul Sãu, Isus Cristos, a ispãsit pãcatul la Cruce, a înviat, s-a înãltat în slavã si a desãvîrsit mîntuirea noastrã de sub amenintarea pedepsei vesnice (Ioan 3:16).

Har („Charis"- în limba greacã), este unul din acele cuvinte care au fost preluate de crestinism din vocabularul laic al unei limbi si înnobilate prin cãpãtarea unor sensuri noi, mai bogate si mai spirituale.

În limba greacã, „Charis" este un derivat de la verbul „Chairo", a te bucura. Apostolul Luca face un aparent joc de cuvinte, cînd scrie în Fapte 11:23: „Cînd a ajuns el, si a vãzut harul (charis) lui Dumnezeu, s-a bucurat (echare)...” Limba greacã modernã a pãstrat acest sens laic al cuvîntului cu semnificatie de frumusete abundentã sau exuberantã armonioasã. La români, echivalentele acestor expresii au venit prin traducerea latinã a lui „charis", - „gratia". Se vorbeste astfel despre „gratios", „plin de gratie" aplicat unei interventii, unui gest sau unei persoane.

Harul nu a fost cu totul absent în Vechiul Testament. Cuvîntul ebraic care-l defineste este „hesed" si se aflã în Estera 2:9, 17 („...a cãpãtat trecere si iubire înaintea lui") si în 2 Sam. 2:5 („...ati arãtat astfel bunãvointã fatã de Saul").

Cel mai elocvent exemplu de har, „hesed" din Vechiul Testament se aflã însã în 2 Sam. 9:1, 3. Dupã moartea lui Saul si a lui Ionatan, David se intereseazã: „A mai rãmas cineva din casa lui Saul, ca sã-i fac bine din pricina lui Ionatan?" si iarãsi: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul, ca sã mã port cu el cu o bunãtate ca bunãtatea lui Dumnezeu?".

„Hesed" este termenul pentru manifestarea bunãtãtii si a iubirii. Sub amenintarea cruntã a Legii si în desele lui alunecãri de la sfintenia cerutã de Dumnezeu, Israelul n-ar fi supravietuit peste veacuri fãrã o dozã nemãsuratã de har. Psalmistul David rezumã aceastã situatie, scriind: „Adu-ti aminte, Doamne, de („hesed") îndurarea si bunãtatea Ta, cãci sînt vesnice. Nu-ti aduce aminte de greselile din tineretea mea, dupã îndurarea Ta, pentru bunãtatea Ta („hesed"), Doamne!" (Psalm 25:6-7).

În lucrarea salvatoare a lui Dumnezeu, mila („eleos") este strîns înruditã cu harul. Mila este un sentiment, o miscare de simpatie a inimii fatã de ceva sau cineva care se aflã în dificultate si suferintã. Osea ne deschide o fereastrã înspre inima lui Dumnezeu cînd scrie: „Cum sã te dau Efraime?... Mi se zbate inima în Mine, si tot lãuntrul Mi se misca de milã" (Osea 11:8-9). Iona cunostea si el caracterul lui Dumnezeu: „Cãci stiam cã esti un Dumnezeu milos si plin de îndurare, îndelung rãbdãtor, si bogat în bunãtate, si cã Te cãiesti de rãu!" (Iona 4:2). În timpul misiunii Sale, Domnul Isus, „cînd a vãzut gloatele, I s-a fãcut milã de ele, pentru cã erau necãjite si risipite, ca niste oi care n-au pãstor" (Mat. 9:36). În pilda fiului risipitor: „Cînd era încã departe, tatãl l-a zãrit si i s-a fãcut milã de el" (Luca 15:20).

Mila este izvorul harului, iar harul este suma tuturor actiunilor sãvîrsite de Dumnezeu, „care vrea sã ne facã bine".