Nenorocirea nu vine niciodatã singurã. Cartea lui Ioel este descrierea prãpãdului pe care l-au produs norii de lãcuste trimisi de Dumnezeu asupra Israelului.

Titlul: Cartea poartã numele profetului care a scris-o. „Ioel" se poate traduce prin: „Iehova este Elohim" sau „Dumnezeu este Domnul". Un nume cum nu se poate mai potrivit pentru omul chemat sã vesteascã suveranitatea lui Dumnezeu asupra naturii, asupra popoarelor si asupra istoriei.

Autorul: Din faptul cã întîlnim dese referiri la Sion si la Casa Domnului, putem deduce cã Ioel a fost un cetãtean al Ierusalimului. Dar, în afarã de faptul cã mai aflãm si cã pe tatãl sãu l-a chemat Penuel (Ioel 1:1), nu putem afirma cã stim alte date despre personalitatea profetului. Ca tip de mesaj, Ioel este un propovãduitor al pocãintei si un prooroc al trezirilor spirituale.

Data: Asa cum am afirmat deja, este foarte greu de precizat data scrierii acestei cãrti. Din lipsa mentionãrii numelui vreunui împãrat si din faptul cã sînt pomeniti preotii, se poate presupune cã Ioel a activat la începutul domniei lui Ioas, cînd, dupã înlãturarea Ataliei de pe tron (835 î.Cr.) copilul împãrat a domnit sub protectoratul preotului Iehoiada.

Contextul istoric: Ioel a fost omul trimis sã-i învete pe evrei principii eterne ilustrate de întîmplãri cotidiene. El a folosit grozãvia unei invazii distrugãtoare de lãcuste pentru a anunta pedepsele care vor continua sã vie si pentru a chema poporul la pocãintã. În mesajul lui Ioel, invazia de lãcuste este o pedeapsã trimisã de Domnul. El i-a cheamat pe cei înaintati în vîrstã ca sã adevereascã faptul cã o calamitate de asemenea proportii a fost un lucru rar în istorie (Ioel 1:2). Probabil cã intensitatea pagubelor provocate de miriadele de insecte devoratoare de vegetatie a fost cu adevãrat iesitã din comun. Viile fuseserã nimicite (Ioel 1:5), iarba cîmpului dispãruse ca dupã un cumplit pîrjol si toatã suflarea tînjea dupã hranã (1:20). Momentul a fost cum nu se poate mai propice pentru chemarea poporului la post si la rugãciune (Ioel 1:13-14).

Continutul cãrtii: Ioel a profetit în Iuda. Folosind tragedia invaziei de lãcuste, el a stat înaintea poporului cu un discurs solemn si rãscolitor. Cartea este un manifest al chemãrii la pocãintã si o proclamatie a lucrãrilor mari pe care le va face Dumnezeu pe pãmînt, în mijlocul tînguirii generale, Dumnezeu i-a dat profetului un mesaj, care a explicat nenorocirea, i-a amenintat cu pedepse viitoare mai mari, dar le-a promis si revãrsarea binecuvântãrilor ceresti peste cei care îsi vor îndrepta starea înaintea Domnului. Cititi cu atentie îndemnurile la pocãintã din Ioel 2:12-17. Binecuvântãrile rostite în finalul cãrtii sînt promise tuturor celor care vor urma calea umilintei si vor astepta binecuvântãrile cerului.

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Cartea lui Ioel ne aseazã în fatã douã teme caracteristice: revãrsarea Duhului Sfînt si „ziua Domnului". Pasajul din Ioel 2:28-29 este pomenit de apostolul Petru ca o explicatie a ceea ce s-a întîmplat în ziua de Rusalii si este considerat de multi drept semnul care a marcat nasterea Bisericii crestine. O analizã mai atentã a textului din Ioel va plasa însã foarte clar revãrsarea Duhului în seria de evenimente apocaliptice care vor caracteriza sfîrsitul epocii actuale si debutul împãrãtiei lui Mesia. Versetul 28 începe cu expresia: „Dupã aceea", care întotdeauna marcheazã vremea sfîrsitului, iar versetele 30-31 continuã descrierea revãrsãrii Duhului Sfînt completînd-o cu alte manifestãri supranaturale: „Voi face sã se vadã semne în ceruri si pe pãmînt: sînge, foc, si stîlpi de fum. Soarele se va preface în întuneric, si luna în sînge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare si înfricosatã". Care sã fie deci adevãrata semnificatie a evenimentelor petrecute la Rusalii? Asa cum vom arãta atunci cînd vom prezenta cartea Faptele Apostolilor, Rusaliile au fost încã o oferire a împãrãtiei pentru poporul Ierusalimului. În urma refuzului lor, evenimentele descrise de Ioel si-au oprit lantul desfãsurãrii, lãsînd sã se scurgã vremea Bisericii, dar ele îsi asteaptã încã împlinirea deplina în preajma instaurãrii împãrãtiei.

Cît priveste „ziua Domnului", Ioel foloseste aceastã expresie în trei sensuri: (1) sensul local si imediat al groaznicelor pedepse care au venit asupra evreilor, (2) sensul anticipãrii unor evenimente care vor marca viitorul lui Israel, si (3) sensul profetic apocaliptic. Aluzia la valea lui Iosafat (Ioel 3:2, 12, 14), ne trimite imediat la conflictul final dintre popoarele lumii din perioada Armaghedonului, cînd Dumnezeu va cãlca neamurile în teascul mîniei Lui. Numai cea de a doua venire a Domnului va putea sã punã capãt calamitãtii care altfel va ameninta cu distrugerea tuturor oamenilor de pe planetã (Zaharia 14:2-4; Isaia 2:12; 13:6, 9; 14:3; Ieremia 30:7, 8; 46:10; Plîngerile 2:16; Ezec. 7:19; 13:5; 30:3, 9; 38:20-23).

SCHITA CÃRTII

I. O avertizare - Invazia de lãcuste
Prezentul dezastru, 1:1-20
si mai grozava amenintare din viitor, 2:1-11

II. Un apel - O ultimã nãdejde
Chemarea: „Întoarceti-vã la Mine!" 2:12-17
Promisiunea: „Mã voi îndura de voi", 2:18-27

III. O completare - Zilele de pe urmã
Evenimentele zilelor din urmã, 2:28-3:16
Slava finalã a Sionului, 3:17-21