Abel si Cain sînt primii oameni despre care gãsim scris cã au adus Domnului jertfe (Gen. 4:1-4). Înaintea lor, Dumnezeu a ucis primele animale, din pieile cãrora a fãcut haine pentru Adam si Eva (Gen. 3:21).

Patriarhii Vechiului Testament - Avraam, Isaac si Iacov - au clãdit si ei altare pretutindeni pe unde au ajuns si au adus Domnului jertfe (Gen. 12:7, 8; 26:25; 28:18). Noe a adus si el jertfe de multumire dupã potop (Gen. 8:20). Majoritatea acestor jertfe au implicat vãrsare de sînge, o metodã tipologicã folositã de Dumnezeu pentru a-i pregãti pe oameni ca sã înteleagã marea jertfã a Domnului Isus.

Biblia mentioneazã cîteva tipuri de jertfe. Ele subliniazã insuficienta umanã si abundenta de har iertãtor pe care o gãsim la Dumnezeu.

„Arderea de tot" consta în arderea completã a unui animal de parte bãrbãteascã (Lev. 1:1-17). Înainte de incendiere, animalul era junghiat de preot, iar sîngele era stropit pe altar (Num. 28:1-8). Arderea completã simboliza dorinta omului de a fi curãtit complet de vinovãtia sa. Acest tip de jertfã a fost antetipul mortii ispãsitoare a lui Cristos (2 Cor. 5:21).

„Jertfa de mîncare", descrisã pe larg în Leviticul 2:1-10, era identicã în scop cu arderea de tot. Mîncarea era adusã la preot, care lua o parte din ea si o ardea în foc, împreunã cu tãmîie. Acest tip de jertfã simboliza închinarea a ceea ce este mai bun în vietuirea omeneascã pentru Dumnezeu (Evrei 10:5-10)..

„Jertfa de multumire" (Lev. 3:1-17), era un fel de masã ceremonialã în care mîncarea era împãrtitã cu Dumnezeu, cu preotii si chiar cu alti oameni veniti la închinare. Un animal jertfit de bunã voie reprezenta o laudã adusã lui Dumnezeu si o ocazie de a sãrbãtori prietenia cu ceilalti. Iacov si Laban au participat împreunã la un asemenea ritual cînd au definitivat o întelegere (Gen. 31:43-55). Acest tip de jertfã este simbolul "Mesei Domnului", la care a fost instituit Noul Legãmînt si vesteste în acelasi timp masa din vesnicie la care vom sta alãturi de Domnul Isus, de Avraam, Isaac si Iacov.

„Jertfa pentru ispãsire" (Lev. 4, 5), era practicatã atunci cînd restituirea sau repararea rãului fãcut nu mai era posibilã.

„Jertfa pentru vinã" (Lev. 5:14-19), era necesarã pentru ofense minore si neintentionate, ca o adãugire la restituirea fãcutã.

Si Vechiul si Noul Testament ne spun cã jertfele au fost simboluri profetice temporare. Evreii erau învãtati astfel cã pentru vinovãtia lor trebuia plãtit ceva. De cele mai multe ori, o altã viatã trebuia curmatã pe altar. Toate aceste realitãti prevesteau Jertfa cea mare", oferirea Domnului Isus ca substitut pentru noi în plãtirea vinovãtiei (Evrei 10:1-18). Autorul epistolei cãtre evrei II prezintã pe Domnul Isus ca Mare Preot, venit sã înlocuiascã sistemul de nesfîrsite jertfe, aducîndu-Se pe Sine însusi drept jertfã, o singurã datã, pentru pãcat (Evrei 9:11-28). În lumina harului adus prin Cristos, apostolul Pavel nu mai practicã aducerea de jertfe mozaice, dar mai foloseste limbajul sacerdotal în sens spiritual, îndemnîndu-i pe cei credinciosi sã-si aducã „trupurile voastre ca o jerfta vie, plãcutã lui Dumnezeu. Aceasta va fi din partea voastrã o slujbã duhovniceascã" (Rom. 12:1).