Cu cartea Judecãtori ajungem sã facem cunostintã cu unul dintre cele mai remarcabile personaje din istoria lui Israel: profetul-judecãtor Samuel. Acest om extraordinar a fost o figurã pivotalã în trecerea Israelului de la sistemul teocratie la cel monarhic. Cãrtile scrise de el fac legãtura naturalã între timpul lui Iosua si vremea împãratilor.

Circumstantele scrierii: Pentru a întelege cãrtile Judecãtori si Rut trebuie sã plecãm de la criza sfîsietoare prin care a trecut Samuel spre sfîrsitul vietii lui. În l Samuel 8:1-3 ni se spune cã fii lui Samuel n-au cãlcat pe urmele tatãlui lor si poporul nemultumit de comportamentul lor ca judecãtori s-a strîns la Rama si i-a cerut sã aseze peste natiune un împãrat „cum au toate neamurile" (1 Sam. 8:5). Cererea aceasta l-a durut foarte mult pe Samuel care s-a vãzut lepãdat de popor înainte de vreme. Dumnezeu i s-a arãtat însã în mîhnirea lui si i-a explicat cã cererea poporului era mult mai vinovatã decît pãrea la prima vedere: „Ascultã glasul poporului în tot ce-ti va spune; cãci nu pe tine te leapãdã, ci pe Mine Mã leapãdã, ca sã nu mai domnesc peste ei. Ei se poartã cu tine cum s-au purtat totdeauna, de cînd i-am scos din Egipt pînã în ziua de astãzi; M-au pãrãsit si au slujit altor dumnezei", (1 Sam. 8:7-8) Desi fusese unul dintre cei mai buni judecãtori din Israel, Samuel a trãit drama ca sub conducerea lui poporul sã se lepede de Dumnezeu si sã cearã un om muritor drept împãrat peste natiune. Samuel li l-a dat atunci pe Saul (1 Sam. 9 si 10). O bunã bucatã de timp, Samuel a fost torturat mereu de o întrebare chinuitoare: „Unde am gresit?" Ca sã scape de ea, el i-a mai adunat o datã la un loc pe toti evreii si le-a spus: „Iatã-mã! Mãrturisiti împotriva mea... : Cui i-am luat boul, sau cui i-am luat mãgarul? Pe cine am asuprit si pe cine am nãpãstuit? De la cine am luat mitã ca sã închid ochii asupra lui? Mãrturisiti si voi da înapoi". Ei au rãspuns: „Nu ne-ai apãsat, nu ne-ai nãpãstuit, si nici n-ai primit nimic din mîna nimãnui". Atunci Samuel a zis poporului:...” (1 Sam. 12:3-17) Ceea ce urmeazã în text este o recapitulare selectivã a istoriei lui Israel cu scopul de a arãta poporului tragedia alegerii pe care au fãcut-o. Dumnezeu însusi a confirmat din cer spusele lui Samuel dînd, în mijlocul anotimpului secetos, „chiar în ziua aceea tunete si ploaie" (1 Sam. 12:17-18). Speriat de cele întîmplate poporul s-a cãit si a vrut sã retracteze cererea pentru un împãrat. Dar era prea tîrziu. Dumnezeu fãcuse pe placul poporului, îl aveau de acum pe Saul.

Ce se va întîmpla însã cu Samuel? Amãrît în suflet, el va rãmîne credincios acestui popor îndãrãtnic si va cãuta sã-i învete în continuare prin intermediul scrisului. Discursul sãu magistral, va fi dezvoltat si îmbogãtit cu alte evenimente din trecut devenind o veritabilã lectie de pedagogie istoricã. Retras în singurãtate, Samuel se asterne la lucru si scrie cartea Judecãtori, cartea Rut si cãrtile 1 si 2 Samuel, cãci spusese el: „Departe de mine sã pãcãtuiesc împotriva Domnului, încetînd sã mã rog pentru voi! Vã voi învãta calea cea bunã si dreaptã", (1 Sam. 12:23)

Titlul: Cartea îsi ia titlul din însusi cuprinsul ei care este dedicat perioadei asa numitilor „judecãtori", reprezentantii lui Iehova, împãratul nevãzut al Israelului. Acesti judecãtori (sofetim - în ebraicã) nu reprezentau o succesiune ordonatã de guvernatori, ci niste eliberatori ocazionali ridicati de Dumnezeu pentru izbãvirea lui Israel si pentru administrarea dreptãtii.

Autorul: Asa cum am vãzut, materialul cãrtii este pus împreunã de Samuel. Asta nu înseamnã cã toate fragmentele cronicii istorice alcãtuite de el au fost initial opera lui. Probabil cã multe din pãrtile acestei cãrti au fost cronici ale semintiilor lui Israel. Amãnuntele prezente în texte ca fabula lui Iotam, cîntarea Deborei, mesajul lui Iefta cãtre regele Amon si detaliile mãrunte din descrierea adunãrii de la Mitpa ne trimit la niste autori care au fost ei însisi martori participanti la aceste evenimente. În acelasi timp, apare evident faptul cã aceste relatãri au fost editate mai tîrziu de cineva care le-a pus împreunã. Aflãm astfel cã la scrierea cãrtii, chivotul legãmîntului fusese luat deja din Silo (Jud. 18:31; 20:27) si cã Israelul trecuse deja de pragul instaurãrii monarhiei (17:7; 18:1; 19:1; 21:25). Nu trecuse însã vremea lui David, cãci despre Iebusiti ni se spune cã: „au locuit în Ierusalim cu fii lui Beniamin pînã în ziua de azi" (Jud. 1:21)

Data: Pe vremea lui Saul, dupã 930 î.Cr. Evenimentele cãrtii acopere însã primii 300 de ani petrecuti de Israel în Canaan, aproximativ între anii 1380 -1050 î.Cr.

Continutul cãrtii: Samuel face ca evenimentele acestei perioade sã sune ca o lectie de istorie pentru poporul Israel. Dorinta lui este sã-i convingã pe evrei cã din orice greseala existã posibilitatea întoarcerii la „Dumnezeul care nu oboseste iertînd". Desi sînt pomeniti un total de 12 judecãtori, numai despre cîtiva se vorbeste în detaliu asa cã tot cuprinsul cãrtii poate fi rezumat la cinci serii de sapte: 7 apostazii, urmate de 7 pedepse prin robie, care fac poporul sã se pocãiascã de 7 ori si se terminã prin 7 izbãviri minunate lucrate de Dumnezeu prin intermediul a 7 judecãtori. Samuel stia si el cã repetitia este mama învãtãturii. De aceea el alege din trecutul Israelului 7 situatii în care poporul a gresit înaintea lui Dumnezeu si le aratã cum, de fiecare datã, pocãinta a fost singura iesire posibilã de sub pedeapsa divinã. Urmarea acestei pocãinte a fost, de fiecare datã, îndurarea lui Dumnezeu, izbãvirea si binecuvîntarea, în felul în care o redã Samuel, istoria lui Israel este o istorie ciclicã.

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Existã o frazã-comentariu care se repetã ca un advertisment în punctele de greutate ale cãrtii: „În vremea aceea nu era împãrat în Israel. Fiecare fãcea ce-i plãcea" (17:6; 18:1; 21:25). Existã aici un semnal de alarmã pentru cei ce nu-L vor pe Dumnezeu sã domneascã asupra lor si nu acceptã Cuvîntul Lui ca normã cu autoritate absolutã asupra vietii lor.

Fiecare din rãtãcirile lui Israel este introdusã cu aceleasi cuvinte: „Copiii lui Israel au fãcut ce nu plãcea Domnului...” (3:7; 3:12; 4:1; 6:1; 10:6; 13:1). Pedepsele trimise de Dumnezeu pentru neascultarea lor sînt numite cu termeni care subliniazã dreptul de posesiune al lui Iehova asupra Israelului: „si Domnul i-a vîndut în mîinile lui...” (3:8; 4:2; 10:7) sãu „si Domnul i-a dat...” (6:1; 13:1). Pocãinta poporului sub chinul pedepsei este descrisã mereu cu aceleasi cuvinte: „Copiii lui Israel au strigat cãtre Domnul" (3:9; 3:15; 4:3; 6:7; 10:10). Repetarea aceasta obsedantã scoate în evidentã caracterul ciclic al oscilatiilor poporului Israel si mãreste probabilitatea ca lectia datã de Samuel sã fie înteleasã bine de cititorii lui evrei.

Pentru cititorul crestin, cartea Judecãtori mai ilustreazã si alte teme biblice:

1. Rãutatea si depravarea inimii umane „deznãdãjduit de rea si de înselãtoare" (Jud. 2:11-13, 17, 19; 8:33-35; 10:6; 13:1).

2. Plãcerea pe care o are Dumnezeu sã se foloseascã de lucruri slabe: Ehud - un infirm stîngaci (3:15), samgar - cu un otig de plug (Jud. 3:31), Debora - o femeie (Jud. 4:2, 9, 21; vezi si Jud. 9:53, Ghedeon - cel mai mic dintr-o familie sãracã (Jud. 6:15), ceata micã de ostasi cu ulcioarele în mîini (Jud. 7:16) si falca de mãgar din mîna lui Samson (Jud. 15:15).

3. Duhul Sfînt este cel ce dã tãrie si biruintã, în viata lui Otniel (Jud. 3:10), în viata lui Ghedeon (Jud. 6:34), în viata lui Iefta (Jud. 11:29), în viata lui Samson (Jud. 13:25; 14:6; 15:14), în viata tuturor copiilor lui Dumnezeu (Zaharia 4:6).

Cartea Judecãtorilor se terminã într-un dezastru total si generalizat. Stricãciunea moralã, civicã si spiritualã prevala pretutindeni. Asta nu înseamnã cã poporul nu avea totusi o lege. Falimentul oamenilor nu anuleazã standardul lui Dumnezeu, tot asa cum astãzi dispretul fatã de cele 10 porunci si fatã de învãtãturile lui Cristos nu înseamnã cã acestea nu existã. Cartea Judecãtori este o dovadã cã, lãsat de capul lui, omul nu merge în sus pe calea progresului, ci coboarã vertiginos în abisurile pãcatului. Lumea are nevoie de izbãvire. Ca si altã datã, oriunde existã pocãintã sincerã ea se va grãbi sã soseascã. si va aduce o datã cu ea si binecuvîntarea!

Mesajul cãrtii: Este clar cã Samuel nu a fost preocupat sã redea fidel si cronologic istoria. Dorinta lui este sã noteze numai anumite evenimente care au o semnificatie spiritualã aparte. Aceasta explicã de ce unor întîmplãri li se acordã un spatiu atît de mare în naratiune, iar altora doar un spatiu restrîns. Lipsesc aproape cu desãvîrsire referintele la activitatea „marilor preoti" care au fost activi în aceastã perioadã, iar istoriile judecãtorilor nu sînt asezate neapãrat într-o ordine naturalã. De fapt, unii dintre ei au functionat simultan în teritorii diferite din întinderea Israelului. Mesajul cãrtii trebuie cãutat în ultimul discurs tinut de Samuel în fata poporului: „Nu vã temeti! Ati fãcut tot rãul acesta; dar nu vã abateti de la Domnul, si slujiti Domnului din toatã inima voastrã. Nu vã abateti de la El; altfel ati merge dupã lucruri de nimic, care n-aduc nici folos, nici izbãvire, pentru cã sînt lucruri de nimic. Domnul nu va pãrãsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui cel mare, cãci Domnul a hotãrît sã facã din voi poporul Lui...  Temeti-vã numai de Domnul, si slujiti-L cu credinciosie din toatã inima voastrã; cãci vedeti ce „putere desfãsoarã El printre voi" (1 Sam. 12:20-24)

SCHITA CÃRTII

CADRUL ISTORIC GENERAL 1:1-3:6
a. Situatia politicã, 1:1-36
b. Situatia spiritualã, 2:1-3:6

I. PRIMUL CICLU 3:7-11
a. Pãcatul idolatriei, 3:7
b. Pedeapsa prin robie, 3:8
c. Pocãinta evreilor, 3:9
d. Ridicarea lui Otniel, 3:9-10
e. tara are odihnã, 3: 1 1

II. AL DOILEA CICLU 3:12-31
a. Neascultarea poporului, 3:12
b. Pedeapsa prin robie, 3:12-14
c. Pocãinta evreilor, 3:15
d. Ridicarea lui Ehud, 3:12-29
e. tara are odihnã, 3:30

III. AL TREILEA CICLU 4 - 5
a. Neascultarea poporului, 4:1
b. Pedeapsa prin robie, 4:2
c. Pocãinta evreilor, 4:3
d. Debora si Barac, 4:4-5:31
e. tara are odihnã, 5:31

IV. AL PATRULEA CICLU 6:1 - 8:32
a. Neascultarea poporului, 6:1
b. Pedeapsa prin robie, 6:1-5
c. Pocãinta evreilor, 6:6
d. Mustrarea, 6:7-10
e. Ridicarea lui Ghedeon, 6:11-24
f. Ghedeon dãrîmã altarul lui Baal, 6:25-32
g. Ghedeon izbãveste poporul, 6:33-8:32

V. AL CINCILEA CICLU 8:33 - 10:5
a. Pãcatul idolatriei, 8:33-35
b. Abimelec vrea sã fie împãrat, 9:1-57
c. Ridicarea altor judecãtori, 10:1-5

VI. AL SASELEA CICLU 10:6 - 12:5
a. Pãcatul idolatriei, 10:6
b. Pedeapsa robiei, 10:7-9
c. Pocãinta evreilor, 10:10
d. Mustrarea Domnului, 10:11-14
e. Cererea poporului, 11:15
f. Ridicarea lui Iefta, 11:16-12:7
g. Alti judecãtori, 12:8-15

VII. AL SAPTELEA CICLU 13-16
a. Neascultarea poporului, 13:1
b. Pedeapsa robiei, 13:1
c. Ridicarea lui Samson, 13:1-25
d. Hãrtuielile lui Samson cu filistenii 14-15
e. Samson si Dalila, 15:1-21
f. Rãzbunarea si moartea lui Samson, 15:22-31

PÃCATUL SE EXTINDE, 17-21
a. Mica schimbã preotia, 17:1-13
b. Danitii preiau apostazia, 18:1-31
c. Depravarea beniamitilor, 19:1-21:25