Prin Mileniu se întelege cã înainte de Judecata de la urmã si de intrarea în vesnicie, Cristos va reveni pe pãmînt si va domni împreunã cu sfintii Sãi pentru o perioadã de o mie de ani (Apoc. 20:1-10). Învãtãtura despre „Mileniu" nu trebuie confundatã cu gruparea „Milenistã" a „Martorilor lui Iehova". Acesti „prooroci mincinosi" fac tragica eroare de a se crede evrei, fãrã a practica „tãierea împrejur", si crestini, fãrã a crede în divinitatea Domnului Isus Cristos.

În limbaj teologic, învãtãtura despre Mileniu se numeste „Chiliasm”, de la termenul „Chilios", „o mie" în limba greacã. Chiliasmul a fost singura interpretare escatologicã predominantã din Biserica primului secol si a revenit în primul plan al interpretãrilor escatologice începînd cu secolul nouãsprezece.

Dupã ce Constantin cel Mare a transformat crestinismul în religie de Stat, pentru a se putea alinia cu pretentiile politice ale Imperiului, Biserica oficialã a schimbat interpretarea escatologicã, adoptînd „amilenismul". Aceastã interpretare îngãduia Bisericii sã fie folositã de Stat în pretentiile lui de dominare, sugerînd cã ea trebuie sã domneascã „acum", în Numele lui Cristos. Cruciadele si încrestinãrile masive fortate au fost doar douã urmãri tragice ale acestei conceptii.

Prima încercare de instaurare a „Mileniului", prin puterea armelor, s-a petrecut sub Carol cel Mare sau Charlemagne. A doua încercare i-a apartinut lui Napoleon, iar cea de a treia a încercat-o Hitler, cu cel de al treilea „Reich".

Cuceririle Reformei din secolul XVII si progresul tehnologic din secolele XVIII si XIX au insuflat omenirii un entuziasm nemãrginit si o credintã nemãsuratã în posibilitãtile omenirii de a progresa si de a fãuri „raiul pe pãmînt". În acest context economic, Biserica a adoptat „postmilenismul", care pune în sarcina Bisericii sã misioneze si sã militeze pentru „marea trezire dinaintea revenirii lui Cristos". Se crede cã în urma acestei întoarceri în masã a omenirii la Dumnezeu, Biserica va fãuri o mie de ani de pace si prosperitate prin Evanghelie.

Conceptia Postmilenistã a fost zdruncinatã profund de declansarea celor douã rãzboaie mondiale, care au arãtat cã omenirea este în mod fundamental rea si incapabilã sã foloseascã cuceririle tehnice spre bine.

De ce este nevoie de învãtãtura despre „Mileniu"?

Mai întîi pentru cã o treime din profetiile Vechiului Testament îsi asteaptã încã împlinirea (Ier. 3:17-18; 30:9; 31:1, 35-40; 32:40-42; 33:14; Ezec. 37:22-28; 39:25 Osea 1:11; Zah. 12:3-10; 14:8-9, 16-19; Rom. 11:25-31). Majoritatea cãrtilor profetice se încheie cu vestirea unei vremi viitoare glorioase pentru Israel. Numai revenirea Fiului lui David va reface aceastã domnie (Fapte 15:13-18). Fãrã Mileniu, aceste profetii sînt sau ratate sau inutile.

În al doilea rînd, dupã învierea Sa glorioasã, Domnul Isus a stat de vorbã cu ucenicii Sãi timp de 40 de zile despre „Împãrãtia lui Dumnezeu" (Fapte 1:3-8).

Printre exponentii „Chiliasmului" din primul secol amintim pe:Irineu, episcop de Gaul în anul 177 d.Cr., pe Papias, pe Tertulian, pe Barnabas, pe Iustin Martirul, pe Hippolitus si pe Cyprian.

Dintre cei mai cunoscuti teologi sustinãtori ai învãtãturii despre Mileniu amintim pe: Franz Delitzch, Charles Spurgeon, D.L. Moody, C.I Scofield, J. Sidlow Baxter, Billy Graham, Jerry Farwell, Warren W. Wiersbe. Toate conferintele profetice majore din ultimul secol s-au declarat categoric în favoarea credintei cã, dupã Rãpirea Bisericii, Cristos va reveni în slavã si va domni timp de o mie de ani pe pãmînt.