Cartea lui Obadia este stenograma unui proces în care este publicatã rezolvarea unui conflict care a început între doi frati mai înainte ca ei sã se nascã.

Titlul: Cartea poartã un nume foarte comun în Israel: „Obadia", care înseamnã în traducere: „Slujitorul" sãu „Închinãtorul lui Iehova". Desi întîlnim în textul Bibliei cîtiva oameni care au purtat acest nume, este foarte improbabil ca vreunul dintre ei sã fie autorul acestei cãrti profetice.

Autorul: Identitatea lui Obadia rãmîne un mister. Textul nu ne dã nici mãcar numele tatãlui sãu, ceea ce presupune cã autorul nu face parte în nici un fel din familiile preotesti sau regale din Israel. Unele date furnizate de textul cãrtii ne îndeamnã sã credem cã Obadia a trãit în împãrãtia lui Iuda.

Data: Singurul indiciu al vremii este una din invaziile împotriva evreilor. Acestea au fost multe si este dificil sã precizãm la care dintre ele face aluzie textul. Aceastã precizare nici nu este importantã de fapt. Data scrierii nu este în nici un fel vitalã pentru întelegerea si interpretarea cãrtii. Se prea poate ca aceastã carte sã fie cea mai veche dintre toate cãrtile profetice, iar Obadia sã fie unul dintre precursorii activitãtii profetice din Israel.

Contextul istoric: Cartea lui Obadia este un rechizitoriu împotriva Edemului. Istoria acestui popor a început cu Esau, cãruia i s-a mai spus si „Edom" („Cel rosu") din pricina „ciorbei rosiatice" pentru care si-a vîndul lui Iacov dreptul de întîi nãscut (Gen. 25:29-33). Edomitii erau urmasii acestui Esau care se stabiliserã în muntele Sein „Esau s-a asezat în muntele Seir... Esau, tatãl Edomitilor, în muntele Seir" (Gen. 36:8, 9). Acest munte Seir nu era un pisc izolat, ci un întreg platou montan care se întindea de la sudul mãrii Moarte pînã la Golful Akaba. Numele regiunii venea de la conducãtorul unui popor strãvechi care populase acele locuri: „...si pe horiti în muntele lor, Seir..", „Iatã fii lui Seir, Horitul, vechi locuitori ai tãrii..." (Gen. 14:6; 36:20). Numele capitalei tinutului s-a chemat Sela sau Petra („stîncã"). Orasul era situat la extremitatea unui defileu foarte îngust, dar lung de aproape 2 kilometri si înalt de peste 200 de metri. Aceastã asezare geograficã îi dãdea un avantaj strategic extraordinar. O mînã de oameni putea apãra intrarea în oras pe un termen foarte îndelungat. În depresiunea de la capãtul defileului, locuitorii orasului Petra construiserã peste l.000 de temple sãpate în roca rosiaticã. Locuintele oamenilor erau si ele sãpate în stîncã, pãrînd agãtate în stîncã precum cuiburile vulturilor (Obadia 4). În cartea Deuteronomul 2:12 gãsim scris cum au devenit Edomitii locuitori ai muntelui Seir: „Seir era locuit altãdatã de Horiti; copiii lui Esau i-au izgonit, i-au nimicit dinaintea lor, si s-au asezat în locul lor".

Între Esau si Iacov, lupta a început încã din pîntecul mamei lor: „Copiii se bãteau în pîntecele ei;... si Domnul i-a zis: „Douã neamuri sînt în pîntecele tãu. si douã noroade se vor despãrti la iesirea din pîntecele tãu. Unul dintre noroadele acestea va fi mai tare decît celãlalt. si cel mai mare, va sluji celui mai mic" (Gen. 25:22-23). Înselat de Iacov, Esau, fratele mai mare, a plecat si s-a asezat în muntele Seir, dar dusmãnia dintre cei doi frati nu a încetat niciodatã. Cînd urmasii lui Iacov au fost scosi de Dumnezeu din Egipt, ei au cerut voie urmasilor lui Esau sã-i lase sã treacã prin tinutul lor. Refuzul lor a fost însã categoric (Num. 20:14-21). Mai tîrziu, Edomitii i s-au împotrivit lui Saul. David si Solomon i-au subjugat pentru un timp. S-au rãsculat iarãsi împotriva evreilor în timpul lui Iosafat si Ioram (2 Cron. 21:8), au fost cuceriti iarãsi de Amatia (2 Împ. 14:7) si s-au eliberat iarãsi în timpul lui Ahab (2 Cron. 28:17). Dupã aceea, Edomitii au fost cuceriti de Nebucadnetar, împãratul Babilonului; în secolul cinci înainte de Cristos, tinutul lor a fost invadat de Nabateeni, si Edomitii au trebuit sã se refugieze în sudul Palestinei unde au fost cunoscuti ca "idumeni". Ironic, la nasterea Domnului Isus, un idumean, Irod, era pe tronul Israelului. Pentru a cîstiga încrederea si simpatia evreilor, el rezidise o parte a Templului. Încercarea lui de a-L ucide pe Cristos prin masacrarea pruncilor, este încã o dovadã a acestui conflict dintre frati, întins peste veacuri. Idumenii au participat la rãscoala Ierusalimului împotriva Romei imperiale (70 d.Cr.) si au fost nimiciti ca neam, limbã si civilizatie imediat dupã aceea. Astfel s-a împlinit profetia rostitã de Obadia: „Din pricina silniciei fãcute împotriva fratelui tãu Iacov, vei fi acoperit de rusine si vei fi nimicit cu desãvîrsire pentru totdeauna" (Obadia 10).

Continutul: Cartea lui Obadia este cea mai micã din întregul Vechi Testament. Textul ei este solemn si dur asemenea rostirii unei sentinte judecãtoresti. La tribunalul cerului, Edom fusese gãsit vinovat de împotrivire fatã de planurile lui Dumnezeu si condamnat la distrugere vesnicã. Vina lui Edom a fost cã n-a scãpat nici un prilej de a face rãu evreilor. Desi rude de sînge, dusmãnia dintre ei a determinat Edomul sã ia partea truturor celor care s-au repezit asupra lui Israel. Cartea este un verdict aspru împotriva unui popor care n-a stiut sã-si valorifice privilegiul de a fi iesit din aceiasi rãdãcinã cu Israelul. Condamnarea Edemului este contrastatã în text cu viitorul luminos pe care-l promite Dumnezeu poporului Sãu, pe care l-a ales ca sã mosteneascã „împãrãtia Domnului" (Obadia 21).

SCHITA CÃRTII

I. PEDEPSIREA EDOMULUI
a. Certitudinea ei, 1-9
b. Motivele ei:
Lipsa iubirii de frate, 10
Indiferenta, 11-12 A
gresivitatea, 13-14
c. Justificarea ei, 15-16

II. PROMISIUNI PENTRU ISRAEL
a. Ascendent asupra Edomului, 17-19
b. participare la împãrãtia Domnului, 18-21