Se pare cã persii se trag dintr-un popor care a emigrat prin anul 2.000 î.Cr. din dealurile actualei Rusii si s-a oprit sã locuiascã în partea de nord a Mesopotamiei si de-a lungul tãrmului de sud al Mãrii Negre.

Vechea Medie se afla în ceea ce este astãzi partea de Nord-Vest a Iranului, la Vest de Marea Caspicã. Cirus cel Mare, cel dintîi împãrat al Imperiului Persan, i-a unit mai întîi pe mezi si persi, iar apoi a cucerit Babilonia si Asiria, devenind cea mai dominantã putere a antichitãtii.

Dupã cucerirea Babilonului în anul 539 î.Cr., Cirus le-a dat voie evreilor sã se reîntoarcã în patria lor strãbunã si le-a înlesnit chiar sã-si reconstruiascã si Templul (2 Cronici 36:22, 23). Astfel a luat sfîrsit captivitatea în care-i tîrîse Nebucadnetar dupã cãderea Ierusalimului în anul 586 î.Cr. (2 Cronici 36:17-21).

Probabil cã dintre toate popoarele care au trãit în partea superioarã a Tigrului si Eufratului, mezii si persii au avut cea mai mare influentã asupra vietii eveilor. Profetul Isaia scrisese despre Cirus, pe care îl numeste din partea Domnului: „Robul Meu". La vremea cînd scrisese Isaia, Cirus nici nu apãruse mãcar la orizontul istoriei (Isaia 45:1, 4).

Pe cînd slujea la curtea Babilonului, profetul Daniel a prezis faptul cã imperiul va cãdea pradã în mîinile medo-persanilor (Dan. 5). Ceea ce s-a si întîmplat întocmai. Acelasi lucru fusese anuntat cu aproape o sutã de ani mai înainte si de profetul Ieremia: „Domnul a atîtat duhul împãratilor Mediei; cãci aceasta este rãzbunarea pentru Templul Sãu" (Ier. 51:1-64).

Persanii au avut un sistem legal riguros. Daniel pomeneste în cartea sa despre „legea mezilor si persilor" (Dan. 6:8, 9). Caracterul specific al acestei legislatii era cã o lege nu putea fi revocatã niciodatã. Cartea Esterei este o cronicã în care citim evenimente de la curtea împãratului Ahasveros, sau Xerxes, din secolul cinci dinainte de Cristos. Din citirea ei ne putem da seama de obiceiurile si moravurile timpului.

Între natiunile care s-au impus pe scena lumii, Persia este renumitã pentru frumusetea si mãretia cetãtilor construite. Iatã cîteva nume: Persepolis, capitala ceremonialã a imperiului, a fost o etalare a splendorilor arhitectonice ale vremii; Ecbatana, capitala imperiului Mezilor, a devenit un oras de vacantã pentru persani; Susa a fost mai întîi capitala Blamului si a devenit apoi capitala politicã si administrativã a Imperiului Persan.

Toate acestea zac astãzi sub un strat gros de pãmînt. Gloria lor a dispãrut. Doar arheologii, ca niste corbi ai carcaselor istoriei, mai scormonesc pe ici si colo, descoperind cînd o bibliotecã de plãcute de lut, cînd rãmãsita unui zid înalt de zeci de metri.

Persia strãveche s-a aflat în teritoriul modernului Iran. Populatia acestei tãri nu se recunoaste una cu lumea arabã, ci pãstreazã încã melancolia orgolioasã a prestigiului si slavei imperiului de altãdatã. În conjunctura politico-militarã de azi, Iranul rãmîne o umbrã amenintãtoare si va fi în sfîrsitul de veac profetic un aliat al lui Gog, în nimicitoarea invazie asupra Israelului (Ezechiel 38:5).