Pentru a pãtrunde semnificatia unor concepte biblice foarte importante ca: învierea, nasterea din nou, moartea a-II-a, este strict necesar sã întelegem cum sînt definite, în terminologia Bibliei, „Viata" si „Moartea"

În limbajul Bibliei, moarte nu înseamnã primordial desfintare, anihilare, disparitie, ci, departe de a numi o stare, ea descrie o situatie, un raport.

În lumea lui Dumnezeu, oamenii nu înceteazã niciodatã sã existe. În rai sau în iad, ei vor continua sã dãinuie vesnic. În sens cantitativ, toti oamenii au viata vesnicã. Calitativ însã, este si va fi o mare diferentã între situatia celor care sînt destinati raiului si celor care sînt destinati iadului. În terminologia Scripturii, „Viata" si „Moartea" poartã o semnificatie aparte: Viata desemneazã starea de pãrtãsie, de comuniune, de trãire împreunã, în timp ce „Moartea" descrie conditia de despãrtire, de separare, de absentã.

Sã luãm ca punct de plecare în studiul nostru pasajul din Luca 15:11- 32. Ne vom opri doar la cîteva versete care ne vor ajuta sã întelegem cu ce sens a folosit Domnul Isus cuvintele „moarte" si „viatã".

Toatã întîmplarea descrie modificarea unor raporturi între un tatã si fiul lui mai mic. Plecarea fiului risipitor si starea de despãrtire fatã de tatãl sãu este numitã de Domnul Isus: Moarte, în timp ce întoarcerea acasã este numitã „înviere": „Sã mîncãm si sã ne veselim; cãci acest fiu al meu era mort si a înviat; era pierdut si a fost gãsit". (Luca 15:23-24) Aceastã corespondentã între Moarte (despãrtire) si Viatã (trãire împreunã, pãrtãsie) se vede si mai clar din succesiunea versetelor 31 si 32: „Fiule", i-a zis tatãl, „tu întotdeauna esti cu mine, si tot ce am eu este al tãu. Dar trebuia sã ne veselim si sã ne bucurãm, pentru cã acest frate al tãu era mort si a înviat, era pierdut si a fost gãsit". Fiul cel mare nu „murise" pentru cã rãmãsese acasã cu tatãl sãu („tu întotdeauna esti cu mine") în timp ce mezinul fusese mort, nu pentru cã îsi încetase existenta, ci pentru cã fusese „pierdut". Gãsirea, echivalentã cu întoarcerea lui acasã în pãrtãsia cãminului, este numitã „întoarcere la viatã" sau „înviere".

Cuvintele Viatã si Moarte sînt folosite în Biblie în trei sensuri diferite. Altfel spus, Scripturile ne vorbesc despre trei tipuri de viatã si, corespunzãtor, trei tipuri de moarte.
 

              Tipul                      VIATà                   MOARTE 
           Fizic Trup     +        Suflet Trup       -            Suflet
         Spiritual Om   +      Dumnezeu  Om   -         Dumnezeu 
           Vesnic Om    +       Dumnezeu Om    -          Dumnezeu

Sã le luãm pe rînd:

1. Viatã si Moarte în sens fizic. În Geneza 2:7 ni se descrie facerea omului prin contopire a douã elemente distincte: trup din tãrîna pãmîntului si suflet sau suflare divinã. „Domnul Dumnezeu a fãcut pe om din tãrîna pãmîntului, i-a suflat în nãri suflare de viatã si omul s-a fãcut astfel un suflet viu" (Geneza 2:7). Atît timp cît aceste douã elemente stau împreunã, se poate spune cã omul este viu, are viatã. Moartea apare atunci cînd intervine despãrtirea, separarea între suflet si trup. O astfel de eventualitate este descrisã în Eclesiastul 12:7: „...pînã nu se întoarce tãrîna în pãmînt, cum a fost, si pîna nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat". Notati cã nu ni se spune cã duhul omului este desfiintat sau cã-si înceteazã în vreun fel existenta.

Dacã sufletul rãmîne în trup, se poate spune despre un om cã, fizic, este încã în viatã. Cazul cel mai elocvent este cazul tînãrului Eutih, relatat în Faptele Apostolilor 20:7-12: „În ziua dintîi a sãptãmînii, eram adunati laolaltã ca sã frîngem pîinea. Pavel, care trebuia sã plece a doua zi, vorbea ucenicilor, si si-a lungit vorbirea pînã la miezul noptii. În odaia de sus, unde eram adunati, erau multe lumini. si un tînãr, numit Eutih, care sedea pe fereastrã, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a cãzut jos din catul al treilea si a fost ridicat mort. Dar Pavel s-a pogorît, s-a repezit spre el, l-a luat în brate, si a zis: „Nu vã tulburati, cãci sufletul lui este în el”...Flãcãul a fost adus viu, si lucrul acesta a fost pricina unei mari mîngîieri".

2. Viatã si Moarte în sens spiritual.  În Geneza 2:17 ni se spune cã pedeapsa pentru cel ce mînca din pomul cunostintei binelui si rãului trebuia sã fie moartea („...cãci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negresit".) Multi cititori ai Bibliei si-au pus întrebarea: „Ei bine, a murit sau nu a murit Adam atunci cînd a mîncat din pomul oprit?"

Unii comentatori au încercat sã spunã cã, într-un sens, Adam a murit, sau mai bine zis, atunci a început sã moarã, pentru cã atunci a intrat pentru prima datã în lume moartea (Vezi Romani 5:12). Alti comentatori spun cã pentru Dumnezeu, care locuieste în afara timpului si spatiului, Adam a murit chiar în clipa în care a cãlcat porunca pe care o primise.

Pãrerea noastrã este cã, într-adevãr, Adam si Eva au murit chiar „în ziua" în care au mîncat din fructul oprit. stim, ei au continuat sã existe din punct de vedere fizic încã multe sute de ani, dar în momentul neascultãrii ei au trãit o altfel de moarte, moartea spiritualã. Pãcatul lor a distrus pãrtãsia minunatã care domnise pînã atunci între Creator si Creaturã, în „rãcoarea zilei" (Geneza 3:8), Dumnezeu nu s-a mai întîlnit ca de obicei cu omul. „Unde esti Adame?" a chemat Dumnezeu, iar omul a rãspuns: „Mi-a fost fricã, pentru cã eram gol, si m-am ascuns" (Geneza 3:10). Pãcatul l-a despãrtit pe primul om de Dumnezeu si adus în lume o moarte mult mai teribilã decît moartea fizicã: moartea spiritualã. De atunci, toti urmasii lui Adam se nasc morti din punct de vedere spiritual. David spune în Psalmul 51:5: „Iatã cã sînt nãscut în nelegiure si în pãcat m-a zãmislit mama mea".

Isaia descrie aceastã existentã în moarte spiritualã astfel: „...nelegiuirile voastre pun un zid de despãrtire între voi si Dumnezeul vostru; pãcatele voastre vã ascund Fata Lui si-L împiedicã sã vã asculte". „...Bîjbîim ca niste orbi de-a lungul unui zid, bîjbîim ca cei ce n-au ochi, ne poticnim ziua nameaza mare, ca noaptea, în mijlocul celor sãnãtosi, sîntem ca niste morti" (Isaia 59:2, 10).

Miliarde de oameni care trãiesc azi pe pãmînt sînt spiritual morti în pãcat. Singura lor nãdejde rãmîne lucrarea rãscumpãrãtoare a lui Cristos. Cum o spune tot Isaia: „Totusi întunerecul nu va împãrati vesnic pe pãmîntul în care acum este necaz... Poporul care umbla în întunerec, vede o mare luminã; peste cei care locuiau în tara umbrei mortii rãsare o luminã" (Isaia 9:1, 2).

Venirea Domnului Isus în lumea noastrã a însemnat o ofensivã a vietii. „Am venit sã caut si sã mîntuiesc ce era pierdut" (Luca 19:10). Primirea Domnului Isus prin credintã este echivalentã cu trecerea din moartea spiritualã la viata spiritualã. „Eu sînt Pîinea vie, care s-a pogorît din cer. Dacã mãnîncã cineva din pîinea aceasta, va trãi în veac; si pîinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viata lumii" (Ioan 6:51). „În adevãr, dupã cum Tatãl înviazã mortii, si le dã viatã, tot asa si Fiul dã viatã cui vrea". Adevãrat, adevãrat vã spun, cã cine ascultã cuvintele Mele, si crede în Cel ce M-a trimis, are viata vesnicã, si nu vine la judecatã, ci a trecut din moarte la viatã" (Ioan 5:21, 24). Apostolul Pavel ne explicã procesul acestei treceri din moarte la viatã în Efeseni 2:13, 19: „Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioarã erati depãrtati, ati fost apropiati prin sîngele lui Cristos". „Asadar voi nu mai sînteti nici strãini, nici oaspeti ai casei, ci sînteti împreunã cetãteni cu sfintii, oameni din casa lui Dumnezeu".

În Adam, noi toti am murit spiritual, dar în Cristos ne putem întoarce la Dumnezeu, ca sã cãpãtãm iarãsi Viata.

3. Viata si Moartea în sens vesnic. Cît timp trãim fizic, existã posibilitatea mîntuirii, adicã se poate trece din moarte spiritualã la viatã spiritualã. Dupã despãrtirea sufletului de trup starea spiritualã a celui mort nu mai poate fi schimbatã. Ea primeste un caracter vesnic. Cînd vom sta cu totii în fata scaunului de judecatã al lui Dumnezeu, vom auzi vocea divinã care va pecetlui destinul nostru vesnic. Încã o datã, limbajul Scripturii este foarte semnificativ, vorbind despre Viatã si despre Moarte vesnicã ca despre o Apropiere, respectiv Depãrtare definitivã între om si Creatorul sãu..Atunci împãratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniti binecuvîntatii Tatãlui Meu de mosteniti Împãrãtia, care v-a fost pregãtitã de la întemeierea lumii". „Apoi va zice celor de la stînga Lui: „Duceti-vã de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic, care a fost pregãtit diavolului si îngerilor lui!" (Matei 25:34, 41).Atunci le va zice curat: „Niciodatã nu v-am cunoscut; depãrtati-vã de la Mine, voi toti care lucrati fãrãdelege" (Matei 7:23).

De data aceasta, între Viata vesnicã si Moartea vesnicã nu mai existã nici o punte de trecere, în istoria cu bogatul si Lazãr, Domnul Isus ne descrie aceastã realitate astfel: „... Cu vremea sãracul a murit; si a fost dus de îngeri în sînul lui Avraam. A murit si bogatul si l-au îngropat. Pe cînd era el în Locuinta mortilor, în chinuri, si-a ridicat ochii în sus, a vãzut de departe pe Avraam si pe Lazãr în sînul lui si a strigat: „Pãrinte Avraame, fie-ti milã de mine si trimite pe Lazãr sã-si moaie vîrful degetului în apã si sã-mi rãcoreascã limba; cãci grozav sînt chinuit în vãpaia aceasta”. „Fiule", i-a rãspuns Avraam, „adu-ti aminte cã, în viata ta, tu ti-ai luat lucrurile bune si Lazãr si-a luat pe cele rele; acum aici, el este mîngîiat, iar tu esti chinuit. Pe lîngã toate acestea, între noi si voi este o prãpastie mare, asa cã cei ce ar vrea sã treacã de aici la voi, sau de acolo la noi, sã nu poatã" (Luca 16:22-26).

Este bine sã ne reamintim cã la crucea Golgotei, Domnul Isus a fost între viatã si moarte în toate cele trei aspecte ale lor, descrise în Scripturã. El a ales sã poarte pãcatele noastre asupra Lui si sã fie pedepsit de Dumnezeu în locul nostru (Isaia 53:4-6). Din cauza aceasta, El a fost despãrtit de Dumnezeu pentru o clipã, trãind Moartea Spiritualã. Din aceastã situatie, el a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai pãrãsit?" (Matei 27:46).

Despãrtirea aceasta de Tatãl, L-a fãcut sã simtã si ceva din chinurile Mortii Vesnice. Atîrnînd de lemn, El s-a perpelit în flãcãrile iadului strigînd: „Mi-e sete!" (Ioan 19:28).

În finalul suferintei, El a trecut si prin Moartea Fizicã.! „Isus a strigat cu glas tare: Tatã, în mîinile Tale îmi încredintez duhul! si cînd a zis aceste vorbe, si-a dat duhul" (Luca 23:46).

Domnul Isus a înfruntat Moartea în toatã complexitatea si hidosenia ei. Biruinta Lui de la cruce, ne-a adus nouã Viata.

„si pe muntele acesta, nimiceste moartea pe vecie" (Isaia 25:7, 8). „Moartea a fost înghititã de biruintã. Unde îti este biruinta moarte? Unde îti este boldul moarte? Boldul mortii este pãcatul... Dar multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dã biruinta prin Domnul nostru Isus Cristos!" (1 Corinteni 15:54-57). „Astfel dar, deoarece copiii sînt pãrtasi sîngelui si cãrnii, tot asa si El însusi a fost deopotrivã pãrtas la ele, pentru ca prin moarte, sã nimiceascã pe cel ce are puterea mortii, adicã pe diavolul si sã izbãveascã pe toti aceia, care prin frica mortii, erau supusi robiei toatã viata lor" (Evrei 2:14, 15).

Neascultarea lui Adam în grãdina Edenului a adus oamenilor Moartea si a fãcut necesarã jertfirea lui Cristos în locul nostru pentru a ne împãca cu Tatãl, si pentru a ne aduce Viata.

„De aceea, dupã cum printr-un singur om a intrat pãcatul în lume si prin pãcat a intrat moartea si astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricinã cã toti au pãcãtuit...” Astfel dar, dupã cum printr-o singurã gresalã, a venit o osînda, care a lovit pe toti oamenii, tot asa, printr-o singurã hotãrîre de iertare a venit peste toti oamenii o hotãrîre de neprihãnire care dã viata" (Romani 5:12-18). „Cãci Dumnezeu a vrut ca toatã plinãtatea sã locuiascã în El si sã împace totul cu Sine prin El, atît ce este pe pãmînt cît si ce este în ceruri, fãcînd pace, prin sîngele crucii Lui" (Coloseni 1:19, 20).

Noi cîntãm cu totii în ziua de Pasti:

„Cristos a înviat din morti,
Cu Moartea pe Moarte cãlcînd
si celor din morminte
Viatã dãruindu-le."

Aceasta este o realitate a vietii de credintã. Domnul Isus a spus:.Adevãrat, adevãrat vã spun, cã, dacã pãzeste cineva cuvîntul Meu, în veac nu va vedea Moartea" (Ioan 8:51).

Singura întrebare care mai rãmîne este aceasta: „Crezi tu lucrul acesta?" (Ioan 11:26).